7.9 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăEconomieVIDEO Ciolacu îi explică lui Isărescu de ce sunt importante declarațiile...

VIDEO Ciolacu îi explică lui Isărescu de ce sunt importante declarațiile oficialilor BNR

Preşedintele PSD și al Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, i-a adresat, luni, o scrisoare guvernatorului Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, în care îi explică de ce a preluat două declarații ale unor angajați ai BNR într-un clip electoral al PSD.

“Nu poate exista distincţie între afirmaţiile personale şi cele profesionale, făcute în numele instituţiei, atunci când e vorba de un specialist al BNR cu notorietate şi funcţie. Nici în vremuri normale şi cu atât mai puţin acum, în criză. Toate declaraţiile făcute de oficiali ai BNR produc efecte, indiferent dacă sunt făcute în nume personal sau de la pupitrul oficial”, explică liderul PSD.

Din acest motiv, “opinia recentă a domnului Valentin Lazea – economistul şef al BNR – privind reducerea cu 20% a salariilor, prin diminuarea la 4 zile a săptămânii de lucru, a provocat o reală preocupare în rândul opiniei publice, atentă la orice comunicare venită dinspre banca centrală. Această preocupare nu putea fi ignorată de Partidul Social Democrat, ca susţinător şi apărător al oamenilor care-şi câştigă existenţa prin muncă”, precizează președintele PSD, Marcel Ciolacu, în scrisoarea adresată guvernatorului BNR.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Bătălia pentru București – de la trivializare, la concept

Alegerile locale din București sunt importante pentru că dau trendul politic pentru celelalte competiții electorale ale anului în curs. Cătălin Cârstoiu pare a rămâne...

Partidul conservator din Croația a câștigat alegerile parlamentare

Conservatorii, aflați la putere în Croaţia, au ieşit pe primul loc în alegerile legislative, conform estimărilor iniţiale, dar cu mai puţine mandate decât în...

Bătălia pentru București – de la trivializare, la concept

Alegerile locale din București sunt importante pentru că dau trendul politic pentru celelalte competiții electorale ale anului în curs. Cătălin Cârstoiu pare a rămâne...
Ultima oră
Pe aceeași temă