19.5 C
București
miercuri, 17 aprilie 2024
AcasăEconomieCITR va coordona restructurarea operatorului feroviar CFR Marfă

CITR va coordona restructurarea operatorului feroviar CFR Marfă

În 2019 a fost adoptată Directiva (UE) 2019/1023 privind cadrele de restructurare preventivă pentru a împiedica ieşirea din economie a 200.000 de firme anual la nivel european. Directiva încurajează aplicarea procedurilor de restructurare în afara insolvenţei, inclusiv a concordatului preventiv.

Concordatul este o soluţie de prevenţie care are rolul de a asigura redresarea rapidă şi este desfăşurată sub supravegherea judecătorului sindic. Procesul de restructurare permite continuarea activităţii companiei şi respectarea obligaţiilor faţă de creditori. 

”CFR Marfă este o companie de impact în economia românească. În acest demers, ne vom concentra eforturile alături de companie spre identificarea soluţiilor optime de redresare în funcţie de contextul actual. Ne-am asumat să contribuim şi la restructurarea companiilor de stat din economia românească şi suntem pregătiţi să valorificăm îndelungata noastră expertiză din mediul privat pentru redresarea operatorului feroviar”, a declarat Aurel Podariu, senior partner CITR.

Va urma o analiză exhaustivă a activităţii curente a societăţii pe baza bugetului de venituri şi cheltuieli şi a cash-flow-ului, în baza căreia va fi propus şi implementat imediat planul de redresare.

Procedurile de preinsolvenţă au mai fost aplicate cu succes în România în perioada interbelică, când în nouă ani au fost deschise 9.127 de proceduri de concordat preventiv, iar alte câteva mii au fost închise cu succes, spun reprezentanţii CITR.

”Este nevoie de o revigorare a cadrului legislativ românesc în domeniul preinsolvenţei şi de o încurajare a companiilor să acceseze concordatul preventiv, iar directiva ne confirmă acest lucru. Nu doar în context naţional, ci la nivelul întregii Europe este important să creăm un mediu care să sprijine accesarea măsurilor de restructurare în stadii incipiente de dificultate”, menţionează reprezentanţii CITR, citaţi de News.ro.

Următorii paşi în procedură sunt realizarea, în termen de 30 de zile, a unui plan de redresare a companiei şi supunerea acestuia votului creditorilor care deţin cel puţin 75% din creanţe. Termenul de implementare a măsurilor adoptate în planul de restructurare este de 24 de luni.

CITR este o companie membră Impetum Group, primul grup românesc dedicat misiunii de a maximiza valoarea de business din oricare etapă din viaţa unei companii, cu scopul de a contribui la îmbunătăţirea calitativă, la consolidarea mediului economic naţional şi la crearea unui viitor prosper pentru România. Alături de CITR, din Impetum Group mai fac parte ROCA, prima soluţie de consolidare a IMM-urilor româneşti care au un viitor valid, dar traversează un moment dificil, şi ROCA X, un proiect destinat start-up-urilor disruptive din piaţa de tehnologie.

Cele mai citite

Dacă luptătorii împotriva cancerului sunt antrenați, de ce luptătorii împotriva propagandei sunt uciși?

Dacă limfocitele T-Helper pot fi antrenate în laborator pentru a lupta împotriva cancerului, de ce nu ar exista un factor imun și contra propagandei,...

România, a doua cea mai mare creștere a intenției de vot la europarlamentare

România a înregistrat a doua cea mai mare creştere a intenţiei de vot la alegerile europene din acest an faţă de 2019, după Cehia,...

Klaus Iohannis a promulgat legea privind jocurile de noroc

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 82/2023 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a...
Ultima oră
Pe aceeași temă