11.1 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăEconomieComisia Europeană a închis investigația ce privea Transgaz

Comisia Europeană a închis investigația ce privea Transgaz

Societatea Națională de Transport Gaze Naturale “TRANSGAZ” SA informează asupra faptului că, în data de 27.07.2021, Comisia Europeană a comunicat decizia administrativă de închidere a investigației nr. AT. 40483, deschisă în anul 2017 pentru cercetarea anumitor aspecte legate de o potențială încălcare a prevederilor art. 101 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene.

Această investigație a fost inițiată în luna iunie 2017, vizând clarificarea unor aspecte legate de posibila constituire a unui cartel între SNTGN Transgaz SA și alte întreprinderi din domeniul gazelor naturale în scopul împărțirii pieței. Cu toate acestea, la scurt timp după inițiere, investigația a fost suspendată, având în vedere lipsa unor argumente/dovezi în susținerea continuării sale, pentru ca, în final, să fie închisă pe cale administrativă, astfel cum ne-a comunicat în cursul zilei de astăzi, Direcția Generală Concurență din cadrul Comisiei Europene.

 
Potrivit companiei, Decizia Comisiei Europene reprezintă o confirmare a modului pozitiv în care activitatea SNTGN Transgaz SA este apreciată de Comisia Europeană, ca urmare a comunicării permanente dintre cele două entități, atât pe parcursul derulării acestei investigații cât și a investigației cu nr. AT. 40335, încheiată la începutul lunii martie a anului trecut prin aprobarea angajamentelor oferite de SNTGN Transgaz SA.

SNTGN Transgaz SA este operatorul tehnic al Sistemului Național de Transport (SNT) care răspunde de funcționarea acestuia în condiții de calitate, siguranță, eficiența economică și protecție a mediului înconjurător, societate listată la Bursa de Valori București, o companie transparentă, deschisă spre dialog și bune practici corporative, care, în îndeplinirea misiunii asumate, desfășoară activitatea de transport gaze naturale în conformitate cu prevederile legislației și reglementărilor europene și naționale în vigoare privind transportul gazelor naturale prin conducte, dar și cu cele ale legislației specifice pieței de capital și guvernanței corporative.

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Seturi de mese si scaune pentru dining – cum alegi ceva potrivit pentru sufrageria ta

Seturile de mese și scaune sunt ideale pentru a fi poziționate într-un spațiu mare. Acestea sunt mari ca și volum și este nevoie de...

De ce nu se creează efectul de campanie electorală?

Campania electorală s-a declanșat neoficial în România. Criza desemnării candidatului comun al coaliției PSD-PNL are efecte profunde. În această perioadă, se fac calibrări de...

În timp ce Iohannis se află în Coreea de Sud, Coreea de Nord a simulat un “contraatac nuclear”

Armata din Coreea de Nord a simulat un "contraatac nuclear" împotriva Coreii de Sud, chiar în perioada în care o delegație oficială din România,...
Ultima oră
Pe aceeași temă