6.7 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăEconomieComisia Europeană: Statul a acţionat la CFR Marfă ca autoritate publică

Comisia Europeană: Statul a acţionat la CFR Marfă ca autoritate publică

De asemenea, statul român trebuie să recupereze şi dobânzile aferente. Comisia a constatat că acţiunile statului din iunie 2013, vizând executarea silită a datoriilor la bugetul de asigurări sociale şi taxele restante ale CFR Marfă la bugetul de stat, au fost conforme cu piaţa.

”Cu toate acestea, în ceea ce priveşte restul de măsuri identificate, Comisia a constatat că, în cazul de faţă, statul a acţionat mai degrabă în calitate de autoritate publică, decât ca acţionar al societăţii”, spune Comisia.

În plus, mai arată CE, chiar dacă statul ar fi acţionat în calitatea sa de acţionar şi, prin urmare, criteriul operatorului privat în economia de piaţă ar fi fost aplicabil, nici un operator privat nu ar fi anulat datoria sa sau s-ar fi abţinut să obţină în mod activ rambursarea datoriilor acumulate de-a lungul anilor fără o compensaţie financiară suficientă.

Prin urmare, Comisia a concluzionat că sprijinul din bani publici acordat de România a conferit societăţii CFR Marfă un avantaj economic neloial faţă de concurenţii săi. Prin urmare, aceste măsuri constituie ajutor de stat în sensul normelor UE.

CFR Marfă este în dificultate cel puţin din anul 2009. Normele UE privind ajutoarele de stat îi permit statului să intervină în sprijinul unei societăţi aflate în dificultate financiară numai în condiţii foarte stricte.

Acestea impun în special ca societatea să facă obiectul unui plan de restructurare solid, care să asigure redobândirea viabilităţii sale pe termen lung, pentru ca aceasta să contribuie la costurile restructurării sale şi pentru ca denaturările concurenţei să fie limitate.

 

Fără comunicare

”În cazul de faţă, Comisiei nu i-a fost notificat nici un plan solid de restructurare şi nu a existat nici o contribuţie la costul unei restructurări din partea societăţii şi nici măsuri compensatorii, pentru a se asigura că denaturările concurenţei sunt limitate”, spun reprezentanţii CE.

Prin urmare, Comisia a concluzionat că finanţarea publică acordată de România societăţii CFR Marfă, care se ridică în total la cel puţin 570 de milioane euro plus dobânzi, este incompatibilă.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă