17 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăEconomieComisiile reunite de buget-finanţe au aprobat bugetele a 13 instituţii

Comisiile reunite de buget-finanţe au aprobat bugetele a 13 instituţii

Astfel, au fost aprobate bugetele pentru Administraţia Prezidenţială, Senatul României, Camera Deputaţilor, Curtea de Conturi, Oficiul Naţional de Prevenire şi Combaterea Spălării Banilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Curtea Constituţională, Consiliul Legislativ, Consiliul Concurenţei, Avocatul Poporului, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, Consiliul Naţional al Audiovizualului şi Secretariatul General al Guvernului.

Comisiile parlamentare au început marţi dezbaterile asupra bugetului de stat pe 2018, votul final fiind programat într-o şedinţă comună a Legislativului, în 21 decembrie.

Începând de miercuri şi până sâmbătă sunt programate dezbateri pe amendamente pentru redactarea raportului în cadrul comisiilor de buget.

Guvernul a adoptat în şedinţa de săptămâna trecută proiectul de buget pe 2018, în care sănătatea, educaţia şi investiţiile sunt anunţate ca domenii prioritare.

Cabinetul Tudose estimează o creştere a Produsului Intern Brut (PIB) de 5,5% anul viitor, până la 907,85 miliarde lei (196 miliarde euro), potrivit proiectului de buget pentru anul viitor, ritm în scădere faţă de estimarea Comisiei Naţionale de Prognoză (CNP) pentru acest an, de 6,1%.

Cele mai citite

Deficitul bugetar a crescut, după primul trimestru

Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din Produsul Intern Brut după primele trei luni din acest an, soldul negativ cifrându-se la 35,88 miliarde de...

Conducerile școlilor, umplute de activiști de partid, din timp pentru alegeri

Cred că în acest moment a devenit clar pentru toată lumea că Ligia Deca nu este un ministru al Educației, deși ocupă această funcție,...

Astăzi începe vacanța de Paște. Când se întorc la școală elevii

Elevii vor intra de vineri în vacanţă, după finalizarea cursurilor, şi se vor întoarce în şcoli miercuri, 8 mai, potrivit calendarului aprobat de Ministerul...
Ultima oră
Pe aceeași temă