23.5 C
București
luni, 15 aprilie 2024
AcasăSpecialAfacerile francizelor ating miliardul de euro

Afacerile francizelor ating miliardul de euro

» In Romania erau inregistrate la sfarsitul anului 2006 un numar de 288 de francize, dintre care doar 76 autohtone.

» Sistemele de franciza au generat anul trecut peste un miliard de euro.

» Investitiile individuale in acest domeniu sunt in tara noastra mai mici cu aproape 40% decat media europeana.

Daca la inceputul anilor ‘90 sistemul de franciza era o necunoscuta pentru mediul de afaceri romanesc, situatia s-a schimbat rapid dupa ce intreprinzatorii si-au dat seama de beneficiile pe care le pot avea daca lucreaza sub un brand puternic. Asa se face ca, la sfarsitul anului 2006, pe piata din Romania erau prezente 282 de sisteme de franciza, cu 111 mai multe comparativ cu anul precedent. Potrivit unui studiu realizat de firma de consultanta CHR Consulting si revista Capital, cifra de afaceri generata de aceste francize in intervalul 2005-2006 s-a ridicat la un miliard de euro. In ceea ce priveste ponderea domeniilor de activitate, retailul si serviciile detin 98% din totalul sistemelor de franciza existente pe piata locala. Astfel, cea mai mare pondere la sfarsitul anului trecut o avea retailul (58%), urmat de servicii (40%) si industrie (2%). Analizand evolutia francizelor in perioada 2003-2006, realizatorii studiului au ajuns la concluzia ca acestea au crescut anual cu peste 30%. Rezultatele cercetarii au aratat ca peste 60% din piata autohtona a francizei este concentrata in Bucuresti, iar orasele mari precum Brasov, Constanta, Timisoara, Cluj si Iasi au devenit piete de interes ale francizelor, dupa ce acestea au patruns in Capitala. De altfel, se mai arata in studiu, doar doua procente din totalul brandurilor prezente pe piata nu si-au deschis prima unitate in Bucuresti.

Topul celor
puternici
Potrivit aceleiasi surse, topul celor mai extinse retele de franciza cuprinde sisteme pentru ale caror achizitii si operare sunt necesare investitii de pana la 30.000 de euro. Desi aflata intr-o crestere sustinuta, media investitiilor individuale in franciza este in tara noastra, cu aproape 40% mai mica decat media la nivel european. Luand in calcul numarul de unitati deschise, topul celor mai extinse francize pe piata romaneasca arata dupa cum urmeaza: Fornetti – 500 de unitati, CBA – 413 unitati, European Computer Drising Licence – 400 unitati, Rodipet – 200 unitati, Romstal – 103 unitati si Dallmayr – 100 unitati. Daca avem, in schimb, in vedere cifra de afaceri generata in 2006, atunci pe primele locuri intre francizele autohtone se afla Romstal cu peste 36 milioane euro, Agroland cu 3,3 milioane euro, Turbo Cafe cu 3 milioane euro, Perfect Nails cu 2,3 milioane euro, Rodipet cu 1,3 milioane euro si Bella Italia cu 1,3 milioane euro.

Cine achizitioneaza francize
Pe baza studiului realizat de CHR Consulting a fost creionat si un profil al romanilor care achizitioneaza francize. Portretul-robot al acestor persoane a scos in evidenta faptul ca acestea au varste cuprinse intre 30 si 45 de ani, sunt in proportie semnificativa barbati (68%) si majoritatea au studii superioare (89%).

» Pe primul loc in topul tarilor de origine ale francizelor care au fost achizitionate de romani se afla SUA, cu 23%.

Cele mai citite

Richard Gasquet s-a retras de la Țiriac Open

Tenismanul francez Richard Gasquet a declarat forfait pentru turneul de categorie ATP 250 Ţiriac Open, care are loc la baza sportivă Marica/Năstase din Bucureşti. „Din...

Reacția președintelui CCA după accidentarea horror suferită de Luca Mihai

După grava accidentare suferită de internaționalul român de tineret Luca Mihai în partida Dinamo – Politehnica Iași (1-0), ca urmare a unei intrări „criminale”...

George Simion, președintele AUR, l-a suspendat pe vicepreședintele Marius Lulea

Deputatul George Simion, președintele AUR, a anunțat că-l suspendă pe Marius Lulea din funcția de prim-vicepreședinte al partidului, pe motiv că Lulea ar fi...
Ultima oră
Pe aceeași temă