15.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialAutostrada Sibiu-Orăștie: Inaugurarea electorală ne costă 181 milioane lei

Autostrada Sibiu-Orăștie: Inaugurarea electorală ne costă 181 milioane lei

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România n-a avut nicio obligaţie de deschidere a traficului pe Sibiu-Orăştie lotul 3 în noiembrie 2014, cu câteva zile înainte de turul 2 al alegerilor generale, însă, făcând acest lucru, şi-a asumat consecinţele acestei deschideri. Una dintre aceste consecinţe este necesitatea reconstruirii a sute de metri de autostradă în urma alunecărilor apărute.

Corpul de control al ministrului Transporturilor a identificat mai multe nereguli la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), privind inclusiv proiectul autostrăzii Orăștie-Sibiu, unde o porţiune de 200 metri trebuie demolată şi reconstruită, şi a sesizat organele statului, suspectând fapte penale.

Citește și: DNA va ancheta proiectul autostrăzii Orăştie-Sibiu

O sinteză a acestui raport a fost făcută publică miercuri de către Ministerul Transporturilor. Inspectorii din Corpul de Control afirmă că, în conformitate cu HG nr. 273/1994, art. 31, în cazul în care “investitorul solicită preluarea unei părți din lucrare înainte de terminarea întregii lucrări prevăzute în contract, se va încheia un proces-verbal de predare-primire. (…) Toate riscurile și pericolele pentru partea preluată trec temporar asupra investitorului, cu excepția viciilor ascunse și a celor decurgând din executarea necorespunzătoare”, dar, practic, s-a preluat întregul obiect al contractului, și nu doar o parte din lucrare. “Având în vedere toate aspectele constatate de Corpul de Control, precum și prevederile Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, au apărut suspiciuni de natură penală și au fost sesizate organele abilitate ale statului cu privire la nerespectarea de către proiectant, constructor, diriginte de șantier (inginer FIDIC) a prevederilor legislației în vigoare, precum și cu privire la modul în care a acționat conducerea CNADNR în derularea contractelor”, arată Ministerul Transporturilor, într-un comunicat.

Sute de nereguli semnalate, contractul a continuat

“Pe parcursul derulării lucrărilor au fost emise 275 rapoarte de neconformitate, din care 249 Consitrans (consultantul lucrărilor – n.red.), 26 DRDP Brașov (direcţia regională a CNADNR – n.red.). Acestea au constatat următoarele deficiențe în sarcina Antreprenorului: neconformitatea materialelor utilizate sau neaprobarea acestora de către Beneficiar, nerespectarea de către Antreprenor a prevederilor Contractului și ale Caietului de sarcini, nerespectarea de către Antreprenor a proiectului tehnic și a detaliilor de execuție, nerespectarea de către Antreprenor a prevederilor Legii nr. 10/1995 privind calitatea construcției”, se arată în raport. Ministrul Matache solicită „întregii conduceri a CNADNR să își facă o analiză serioasă a întregii activități și în special directorului general, Narcis Neaga”. O porţiune de 200 de metri din autostrada Sibiu-Orăştie, aflată în zona kilometrului 60 şi deschisă în noiembrie 2014, a trebuit să fie demolată şi refăcută complet din cauza unor probleme la fundaţie cauzate de infiltraţii. Termenul de remediere a problemelor a fost stabilit pentru luna decembrie. Lotul trei al autostrăzii, inaugurat în noiembrie 2014, a fost închis la începutul lunii septembrie, între Sălişte şi Cunţa, din cauza unor crăpături în asfalt. Primele două loturi ale autostrăzii Orăştie – Sibiu, cu o lungime de circa 44 km, au fost deschise traficului în 2013, iar loturile 3 şi 4 în 2014. 

Citește și: CNADNR, plângere penală împotriva constructorului lotului III al autostrăzii Sibiu-Orăștie

Cele mai citite

Scandalul Sanimed/Hideg: Dezvăluiri, Denunțuri și Dinamica Justiției în România

Recentele dezvăluiri din presă, generate de denunțul spontan al omului de afaceri Cătălin Hideg împotriva unei prestigioase case de avocatură din România, precum și...

Cultură de canabis, descoperită într-o comună din Călărași. Un bărbat a fost reținut de procurorii DIICOT

Un bărbat a fost reţinut, joi, de procurorii DIICOT, după ce ar fi iniţiat şi dezvoltat, într-o comună din judeţul Călăraşi, două culturi de...

Fostul președinte Ion Iliescu, audiat acasă de procurori, în dosarul Mineriadei

O echipă de anchetatori de la Parchetul General a mers, vineri dimineaţa, la locuinţa lui Ion Iliescu, pentru a-l anunţa pe fostul preşedinte că...
Ultima oră
Pe aceeași temă