16.6 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialMihai Tudose: Plata TVA defalcată va fi mai întâi opțională, dar de...

Mihai Tudose: Plata TVA defalcată va fi mai întâi opțională, dar de la 1 ianuarie va fi obligatorie

Premierul Mihai Tudose a anunțat, miercuri, că plata defalcată a TVA va fi opțională o perioadă, dar de la 1 ianuarie 2018 va fi obligatorie, informează Agerpres.

"O să fie în prima fază opțional, am înțeles de la domnul ministru de Finanțe. Poți să faci asta sau nu, dar de la 1 ianuarie va fi obligatoriu pentru că toată lumea vrea de la stat de toate, dar când statul își pune și el niște gărduțe, asta nu face decât să ușureze. (…) Pompierii costă, salvarea costă, spitalul costă. Numai din impozitul pe venit nu țin toate astea.(…) Hai să stăm într-o normalitate. Păi, nu pot altfel. Ce să fac? Eu nu știu când fuge ăla cu banii. Nu pot să păzesc 100.000 de agenți economici", a afirmat miercuri Mihai Tudose la România TV.

El a explicat că firmele care nu în prezent nu plătesc TVA nu mai cum să continue aceeași practică, dar că totuși "75% din plătitori sunt în regulă" .

"Pentru că în momentul în care îți intră TVA, nu mai intră la tine în buzunar, intră în conducta statului", a punctat Tudose.

El a explicat că TVA are două componente și că, în prezent, unele firme, după ce nu plătesc o perioadă TVA, intră în faliment.

"Când te duci să plătești un pachet de biscuiți ai prețul pe care îl dai la tejghea cu două componente: biscuitele-biscuite și TVA, ceea ce dă românul statului (…) adică fostul impozit pe circulația mărfurilor. (…) Astăzi stăm de vorba în România — 25% din banii ăștia pe care îi dă cetățeanul pe marfă și care trebuie să vină la stat, pleacă sau pleacă de tot, dispar. Cum? Prin diverse metode, unii nu plătesc deloc și se roagă să nu fie prinși, alții având mai multă sau mai puțină imaginație, după ce strâng niște bani pe care nu îi varsă statului, declară firma în faliment", a adăugat Mihai Tudose.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Cum să-ți protejezi locuința de vremea rea

Indiferent dacă ești acasă sau nu, locuința ta este mereu expusă la riscuri generate de vremea rea, cum ar fi furtuni, inundații sau căderi...

Revolut anticipează o creștere cu 40% a numărului angajaților, în 2024, și ajunge la 10.000 de salariați

Revolut, fintech-ul britanic cu peste 40 de milioane de clienți retail la nivel global, a ajuns la 10.000 de angajați în toată lumea, iar...

Clotilde Armand s-a înscris pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 1

Clotilde Armand și-a depus, joi, candidatura pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 1, din partea Alianței Dreapta Unită, potrivit jurnalul.ro. „Am un mesaj pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă