15.7 C
București
miercuri, 17 aprilie 2024
AcasăEconomieConsiliul Concurenţei a sancţionat două companii de pe piaţa cimentului cu peste...

Consiliul Concurenţei a sancţionat două companii de pe piaţa cimentului cu peste 3 milioane de lei

Consiliul Concurenţei a amendat cu peste 3 milioane de lei (aproximativ 655.904 euro) companiile CRH Ciment şi Comnord pentru punerea în practică a unei concentrări economice înainte de a fi autorizată de autoritatea de concurenţă, se arată într-un comunicat al instituţiei.

În cadrul analizei tranzacţiei prin care CRH Ciment România a devenit unic acţionar al CRH Comnord, Consiliul Concurenţei a constatat că o operaţiune anterioară, respectiv cea prin care CRH Ciment România şi Comnord au preluat împreună CRH Comnord, nu a fost notificată şi autorizată conform normelor în domeniu.

Legislaţia în domeniul concurenţei interzice punerea în aplicare a unei concentrări economice înainte de notificare şi înainte de a fi declarată compatibilă cu un mediu concurenţial normal, printr-o decizie a Consiliului Concurenţei, subliniază oficialii instituţiei.

Cele două companii au recunoscut încălcarea legii şi, ca urmare, au beneficiat de reduceri ale amenzilor.

CRH Ciment (România) SA face parte din grupul CRH, activ la nivel internaţional în sectorul fabricării şi comercializării cimentului, betonului şi al altor materiale de construcţii.

Compania Comnord SA are ca obiect principal de activitate ”lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale”.

Cele mai citite

Rishi Sunak își dorește ca Benjamin Netanyahu să aibă „ sânge rece” după atacul Iranului de sâmbătă

Premierul britanic, Rishi Sunak, l-a chemat marţi pe omologul său israelian, Benjamin Netanyahu, să dea dovadă de "sânge-rece" după atacul Iranului împotriva Israelului din...

Introducere în lumea lansetelor feeder

Pescuitul la feeder a devenit una dintre cele mai apreciate tehnici de pescuit în rândul pescarilor profesioniști și amatori din România. Atracția pentru această...

Ucraina a conceput un submarin electric ce va putea lansa torpile

Inginerii ucraineni dezvoltă un nou submarin care poate lansa torpile, potrivit Kyiv Post, conform monitorulapararii.ro. Ambarcaţiunea, cunoscută sub numele de „Kronos", a fost testată cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă