4.9 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăEconomieConsiliul Concurenţei şi Comisia Europeană vor fi reticenţi la plecarea Telekom

Consiliul Concurenţei şi Comisia Europeană vor fi reticenţi la plecarea Telekom

Este declaraţia făcută de preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu.

“Ne îngrijorează ieşirea unuia dintre cei patru operatori din piaţă (Telekom,n.r.). Dacă se va ajunge acolo, e un subiect care va fi analizat şi de noi, şi de Comisia Europeană.

În orice caz, indiferent dacă din raţiuni legale unele decizii vor fi naţionale, unele vor fi la nivel european, vom colabora. Am avut discuţii cu Comisia Europeană cum să ne coordonăm în cazul în care trebuie să analizăm o astfel de operaţiune.

Şi noi, şi Comisia, vom fi reticenţi. E important să ne asigurăm că rămâne o concurenţă puternică în piaţă”, a declarat Chiriţoiu.

La finele lunii octombrie 2019, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), Sorin Grindeanu, a subliniat că este important ca pachetul de acţiuni de 46%, pe care statul român îl are la Telekom România, să fie foarte bine evaluat.

“Statul român deţine 46% din partea de fix la Telekom (Telekom România – n. r.). Rolul acelui comitet (înfiinţat de Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale – n. r.) a fost să se facă o evaluare a companiei.

Cred că e important ca procentul de 46% pe care statul îl are în companie, chiar dacă vorbim despre un procent minoritar, să fie foarte bine evaluat. Cred că e bine, corect şi legal aşa.

Nu vreau să dau idei şi să intru în chestiuni comerciale, pentru că nu acesta e rolul ANCOM. Sunt chestiuni pe care cei de la Telekom trebuie să le facă, nu e treaba noastră”, a spus Grindeanu.

La rândul său, în cursul anului trecut, vicepreşedintele ANCOM, Eduard Lovin, declara pentru Agerpres că Telekom România ar trebui să notifice Consiliul Concurenţei, cu privire la intenţia de a vinde pachetul de acţiuni către Orange, iar Comisia Europeană trebuie să-şi dea avizul.

Ulterior, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a precizat că nu a primit nimic oficial în legătură cu posibila vânzare de acţiuni Telekom România către Orange, dar, dacă acest lucru este real, “vom ţine legătura foarte aproape de Comisia Europeană”, pentru că este o tranzacţie de interes pentru România şi obiectivul autorităţii este să nu se diminueze concurenţa pe piaţa românească.

Conform informaţiilor publicate în mass-media, Orange ar dori să achiziţioneze fostul Romtelecom (actualmente Telekom România – n. r.) pentru a-şi completa oferta de servicii de telefonie mobilă cu servicii de comunicaţii fixe (internet fix şi cablu TV), pe modelul Vodafone – UPC.

Telekom România este prezentă pe piaţa românească din anul 2014, după rebrandingul comun al Romtelecom şi Cosmote România. Telekom aparţine Deutsche Telekom, una dintre companiile lider global de telecomunicaţii integrate.

Cele mai citite

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...
Ultima oră
Pe aceeași temă