8.8 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăEconomieConsiliul Concurenței va oferi Parlamentului toate datele din investigația ROBOR

Consiliul Concurenței va oferi Parlamentului toate datele din investigația ROBOR

Declaraţia şefului autorităţii de concurenţă vine după ce, marţi, Biroul Permanent al Senatului a decis demararea unei anchete parlamentare la Consiliul Concurenţei cu privire la o investigaţie pe tema ROBOR demarată în 2008 şi finalizată în 2013.

“Orice decizie a Parlamentului este binevenită. Dacă dânşii doresc să afle mai multe despre investigaţia legată de fapte din 2008, sunt bineveniţi. Noi le-am cerut să ne lase ceva mai mult timp pentru a pregăti aceste documente. Multe secrete de afaceri nu-mi imaginez că mai sunt după 10 ani, dar sunt nume de persoane şi avem o nouă legislaţie care ne obligă să dăm atenţie respectării datelor cu caracter personal. Vrem să eliminăm din rapoartele noastre menţiuni care nu sunt necesare ca să înţelegi fenomenul respectiv”, a arătat Chiriţoiu.

El a precizat că, de îndată ce va fi terminată această operaţiune, Consiliul va înainte documentaţia către Parlament şi va răspunde la toate întrebările.

“Sunt lucruri care s-au întâmplat acum 11 ani. Noi acolo am investigat o săptămână, atât, în legătură cu un comportament în contextul crizei globale, la scurt timp după prăbuşirea unei mari bănci americane, care a dus la crearea de şoc după şoc în toată Europa, iar băncile au trebuit să fie salvate”, a amintit Chiriţoiu.

Potrivit acestuia, în acea perioadă, a avut loc o creştere mare a indicelui ROBOR şi s-a pus întrebarea de ce.

“A durat cinci zile, până a intervenit BNR şi a plafonat ROBOR. Întrebarea este dacă a crescut din cauza crizei sau băncile au făcut ceva incorect la vremea respectivă. Acele lucruri nu au legătură cu perioada relativ normală de acum. Atunci, ROBOR era de câteva zeci de procente. Economia scăzuse cu 7%, iar în acest moment avem o creştere de 4-5%, deci condiţiile nu sunt deloc comparabile. În orice caz, dacă e de interes ce s-a întâmplat în acea perioadă şi ce desfăşurăm noi, evident că vom colabora şi vom furniza datele”, a adăugat oficialul Concurenţei.

El a reiterat că investigaţia a fost supervizată de Comisia Europeană, care a sancţionat bănci din alte ţări în acea perioadă.

“Avem o investigaţie în lucru şi, dacă vom avea dovezi, vom aplica sancţiuni. Nu spun că, pentru că nu au fost sancţionate în 2008, băncile sunt imaculate şi nu au greşit niciodată. Am spus doar că nici noi, nici Comisia Europeană nu am găsit o încălcare a legii în acea săptămână”, a subliniat Chiriţoiu.

Şeful Concurenţei a subliniat că sunt lucruri foarte vechi şi mulţi dintre cei care au participat la investigaţie nu mai lucrează în instituţie.

“Nici eu nu eram atunci, eu am venit la mijlocul anului 2009. În orice caz, trebuie să ne pregătim, să dezgropi din arhive, să găseşti dosarele. Dacă eu v-aş întreba pe dumneavoastră de azi pe mâine ce aţi făcut acum 10 ani, nu ştiu câţi dintre voi vă aduceţi aminte cu exactitate. Trebuie să ne pregătim puţin. În plus de asta, fiind lucrurile atât de vechi, nu văd exact care e drama. Cât de repede vom putea, vom răspunde solicitărilor din partea Parlamentului”, a completat el.

Despre mailurile dintre reprezentanţii unor bănci, prezentate de senatorul Daniel Zamfir, Chiriţoiu a afirmat: “Ceea ce avem noi la dosarul nostru şi veţi primi public nu au prezentat dovezi ale unui cartel de creştere a ROBOR. Am avut acele elemente la dispoziţie, noi pe ele am discutat, nu ştiu să vă spun dacă ceea ce a apărut public se află în dosarul nostru sau nu”.

Preşedintele Comisiei economice din Senat, Daniel Zamfir, a anunţat marţi că Biroul permanent a aprobat, la solicitarea sa, desfăşurarea unei anchete parlamentare la Consiliul Concurenţei în legătură cu un raport cu privire la manipularea ROBOR.

“Consiliul Concurenţei a declanşat în anul 2008 o investigaţie, a închis-o în 2013 într-un mod dubios. Atunci, în Europa, opt bănci au fost sancţionate drastic pentru constituirea de cartel, pentru manipularea EURIBOR. În România, în acelaşi timp, opt bănci au fost spălate, acea investigaţie a fost închisă într-un mod dubios, deşi existau opinii din interiorul Consiliului Concurenţei, opinii scrise ale inspectorilor de acolo, cum că s-au ascuns, s-a favorizat infractorul, deci elemente care să ne determine să procedăm la o verificare a felului în care s-a închis acea anchetă”, a precizat Zamfir, la finalul şedinţei Biroului permanent al Senatului.

El a cerut conducerii Camerei superioare încuviinţarea desfăşurării unei anchete de către Comisia economică “cu privire la investigaţia efectuată de Consiliul Concurenţei deschisă prin ordinul nr. 420/29.10.2008 al preşedintelui Consiliului Concurenţei, având ca obiect posibila încălcare a prevederilor articolului 5 din Legea concurenţei şi ale art. 81 din Tratatul de instituire a comunităţii europene de către întreprinderile active pe piaţa serviciilor bancare şi interbancare din România”.

“Întrucât în spaţiul public au apărut aspecte care pun la îndoială modul în care a fost întocmit şi închis raportul de investigaţie al Consiliului Concurenţei, ancheta parlamentară îşi propune analizarea elementelor care au stat la baza întocmirii raportului de investigaţie. (…) Concluziile anchetei vor fi cuprinse într-un raport ce va fi prezentat Biroului permanent al Senatului în termen de 30 de zile lucrătoare”, se arată în solicitarea înaintată de Zamfir.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă