19.6 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăEconomieConsiliul UE ne spune că trebuie să modernizăm ţara

Consiliul UE ne spune că trebuie să modernizăm ţara

Consiliul Uniunii Europene recomandă României să evite “adoptarea unor măsuri permanente, care ar pune în pericol sustenabilitatea finanțelor publice”, şi „să consolideze reziliența sistemului de Sănătate, inclusiv în ceea ce privește personalul medical și produsele medicale”, dar și “să îmbunătățească accesul la serviciile de sănătate”.

România ar trebui de asemenea să “ofere soluții adecvate de substituție a veniturilor și să extindă măsurile de protecție socială și accesul la serviciile esențiale pentru toți”.

„Soldul bugetului general al României va fi de -9,2 % din PIB, anul acesta, și de -11,4 % din PIB, anul viitor.” Recomandările semestriale ale Consiliului UE

Ar trebui, pe de altă parte, atenuat “impactul crizei asupra ocupării forței de muncă, prin dezvoltarea unor formule flexibile de lucru și a unor măsuri de activare”, şi „să consolideze competențele și învățarea digitală” și accesul egal la Educație.

Ţara noastră mai trebuie „să asigure sprijin, sub formă de lichidități, pentru Economie, de care să beneficieze întreprinderile și gospodăriile, în special întreprinderile mici şi mijlocii și lucrătorii independenți.

 

Investiţiile publice, cheia de boltă a anilor viitori

România trebuie să avanseze finanțarea proiectelor de investiții publice mature și să promoveze investițiile private, pentru a favoriza redresarea economică, să direcționeze cu prioritate investițiile către tranziția ecologică și digitală, în special către transportul durabil, infrastructura de servicii digitale, producția și utilizarea energiei nepoluant și eficient, precum și către infrastructura de mediu, inclusiv în regiunile miniere.

E o misiune dificilă. Totul trebuie upgradat şi modernizat. Mai trebuie îmbunătăţită eficacitatea și calitatea Administrației publice, ca și previzibilitatea procesului decizional, inclusiv printr-o implicare adecvată a partenerilor sociali.

În condițiile menținerii politicilor actuale, se preconizează că soldul bugetului general al României va fi de -9,2 % din PIB, anul acesta, și de -11,4 % din PIB, anul viitor. Comisia Europeană estimează că ponderea datoriei publice în PIB va ajunge la 46,2%.

Pentru a încuraja redresarea economică, va fi important să se acorde prioritate finanțării proiectelor de investiții publice mature și să se promoveze investițiile private, inclusiv prin reforme relevante, spune Consiliul UE.

Criza a evidențiat și mai clar necesitatea acută ca România să relanseze lucrările de infrastructură publică, în transportul durabil, energia curată, infrastructura de mediu și serviciile digitale.

 

Investiţii şi iar investiţii

Sunt necesare investiții “pentru a asigura producția și utilizarea de energie nepoluantă, precum și pentru reconversia regiunilor monoindustriale și a celor cu o intensitate ridicată a CO2”.

Mai trebuie intensificate eforturile de extindere și modernizare a infrastructurii de apă potabilă și ape uzate.

Investițiile în rețeaua de monitorizare a aerului sunt de asemenea indispensabile. Este necesar să se modernizeze și să se asigure interoperabilitatea tuturor serviciilor publice digitale care generează schimburi de informații, inclusiv în Social, Educație și Sănătate, ca şi în cercetare şi dezvoltare.

Cele mai citite

Sectorul turistic se așteaptă la un 2024 puternic, analiză

Turismul internațional este așteptat să recupereze în 2024 pe deplin scăderile din timpul  pandemiei, estimările inițiale indicând chiar o creștere de 2% peste nivelurile...

Încercare disperată a avocaților lui Mario Iorgulescu de a-l scăpa de închisoare: „Suferă de leziuni cerebrale încă din copilărie”

Avocaţii lui Mario Iorgulescu încearcă să-l scape pe tânăr de condamnarea de 13 ani şi 8 luni de închisoare pentru omor, susţinând că are...

România deschide dosare penale pentru spectacolele pirotehnice de pe stadioane; Ungaria se mândrește cu ele. FOTO

În țara noastră, introducerea de articole pirotehnice pe arenele sportive este interzisă, iar președintele FC Rapid București, Daniel Nicolae, și un lider galeriei giuleștene...
Ultima oră
Pe aceeași temă