Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Constanța: Vicepremierul Stănescu a semnat două contracte de finanţare europeană

Constanța: Vicepremierul Stănescu a semnat două contracte de finanţare europeană

Vicepremierul Paul Stănescu a semnat miercuri, la Constanţa, două contracte de finanţare prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020, în valoare totală de circa 30 milioane de lei, privind reabilitarea Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie.

Andrei Tudor Dumitru 0 comentarii

Vicepremierul Paul Stănescu, ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, a semnat miercuri, la Constanţa, două contracte de finanţare prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020, în valoare totală de circa 30 milioane de lei, privind reabilitarea Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie şi a Mormântului pictat Hypogeu.

Contractele semnate de vicepremier şi preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Marius Horia Ţuţuianu, au o valoare totală de 25.941.157 de lei, din care 24.200.025 lei reprezintă finanţare nerambursabilă.

"Prin proiectele pe care autorităţile locale le implementează au de câştigat locuitorii zonei, în primul rând, ca beneficiari direcţi ai investiţiilor, însă efectul acestora se propagă la nivelul economiei naţionale. Este unul dintre motivele pentru care, în programul de guvernare, am susţinut sprijinirea autorităţilor publice locale şi creşterea absorbţiei fondurilor europene ca fiind două dintre priorităţile noastre de guvernare", a menţionat Paul Stănescu, citează Agerpres.

Una dintre finanţări vizează reabilitarea Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, proiectul având ca obiective specifice restaurarea, consolidarea, protecţia şi conservarea muzeului prin realizarea de lucrări de revitalizare a zidăriilor de piatră şi cărămidă, a bolţilor cu degradări, lucrări de restaurare interioare şi exterioare, de arhitectură, de intervenţie structurală şi de instalaţii. Totodată, se urmăreşte realizarea de dotări interioare, dotări pentru expunerea şi protecţia patrimoniului cultural mobil şi imobil, dar şi a activităţilor de marketing şi promovare turistică a obiectivului restaurat, inclusiv digitizarea acestuia.

Al doilea contract se referă la salvarea şi punerea în valoare a Mormântului pictat Hypogeu cu următoarele obiective specifice: conservarea, restaurarea şi protejarea cavoului Hypogeu prin reconstituirea picturii murale din interiorul mormântului, refacerea arhitecturii mormântului, realizarea unei construcţii anexe formată din punct de informare şi corp anexă care să găzduiască instrumentele de prezentare şi interpretare ale monumentului, amenajarea peisagistică a obiectivului conex aferent obiectivului de patrimoniu, asigurarea dotărilor pentru expunerea, protecţia şi punerea în valoare a monumentului, realizarea activităţilor de marketing şi punerea în valoare a obiectivului restaurat, inclusiv digitizarea acestuia.

Comentarii

loading...