11.5 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăEconomieContracția economică va fi de 4 la sută sau mai mare, anunță...

Contracția economică va fi de 4 la sută sau mai mare, anunță ministrul de Finanțe

Contracţia economiei României va fi de 4 la sută sau ar putea depăși ușor acest nivel în anul 2020, a anunțat, joi, ministrul Finanțelor Publice, Florin Cîțu.

De aceea, pentru România este acum importantă “viteza de revenire în ceea ce priveşte 2021”, a explicat ministrul la un eveniment intitulat “Banking Forum Online”.

“Noi estimăm o contracţie economică de aproape 4 la sută şi s-ar putea să fie puţin mai mare. Nu văd un dezastru aici pentru că e vorba de 2020 când toată lumea ştie că la nivel global o să fie contracţie economică. Cel pe care îl văd eu este legat de viteza de revenire în ceea ce priveşte 2021. Deci 2020 este închis. Nu mai avem aici ce să mai facem. Nu mai aveam ce să mai facem din momentul în care am închis economia două luni de zile”, a recunoscut ministrul Florin Cîțu.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă