19.9 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăEconomieCorupția în economie: 34 la sută în România, față de 20 de...

Corupția în economie: 34 la sută în România, față de 20 de la sută – media țărilor dezvoltate

Sondajul EY Global Fraud Survey, aflat, în anul 2018, la cea de-a 15-a ediție, susține că nivelul corupției în mediul de afaceri din România este de 34 la sută.

Acest nivel este mai redus decât cel de acum un an (36 la sută) dar mult mai accentuat decât nivelul mediu al corupției din țările dezvoltate, care este de 20 la sută.

Studiul a fost întocmit pe baza răspunsurilor oferite de 2.550 de directori executivi din 55 de țări.

“38% dintre executivii de la nivel global consideră că mita și corupția au rămas prezente în mediul de afaceri, deși autoritățile de reglementare și agențiile de aplicare a legii au impus penalități de peste 11 miliarde de dolari din 2012 până în prezent”, explică studiul citat.

Conform acestei surse, diferența dintre nivelurile de percepție ale corupției dintre țări rămâne semnificativă, 20% dintre respondenții de pe piețele dezvoltate indică faptul că mita și corupția se produc pe scară largă în afaceri, comparativ cu mai mult de jumătate (52%) dintre cei de pe piețele emergente.

Regiunile în care se consideră că riscurile de corupție sunt ridicate, cu valori mai mari decât media globală, sunt Europa Centrală și de Est (47%), Orientul Mijlociu (62%) și America Latină (74%).

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Firea trebuie să se retragă din cursa pentru europarlamentare dacă va candida la Primărie, susține AUR

Partidul AUR consideră că Gabriela Firea trebuie să renunțe la candidatura pentru un post de europarlamentar dacă dorește să candideze la Primăria Capitalei. Acest punct...

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...

Dezvăluiri făcute de Anne Hathaway. Actrița a fost nevoită să se sărute cu zece bărbați

Experiența actoricească poate aduce cu sine momente neașteptate și provocatoare, iar Anne Hathaway a trăit unul dintre aceste momente la un casting. Actrița a...
Ultima oră
Pe aceeași temă