8.7 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăEconomieCreditele intră în perioada de graţie Covid-19

Creditele intră în perioada de graţie Covid-19

Este vorba despre credite făcute atât de persoanele fizice, cât şi de cele juridice (PFA, întreprindere familială, SRL, SA) afectate direct sau indirect de pandemie.

Entităţile pot solicita suspendarea plăţii ratelor şi pentru perioade de timp mai scurte decât durata maximală. Ministrul Finanţelor Publice spune că suspendarea se poate face pentru cel mult nouă luni, “dar nu mai mult de 31 decembrie 2020”.

Ce înseamnă „indirect”, a spus Cîţu, se va preciza exact în normele de aplicare ale OUG, chiar dacă în România au fost cam toţi afectaţi”.

Cererile de suspendare a plăţii ratelor se pot face cel mai târziu până la încetarea stării de urgenţă, a menţionat ministrul de Finanţe, însă nu înainte de publicarea normelor de aplicare.

„Мăsura se aplică doar debitorilor ale căror venituri au fost afectate direct sau indirect de pandemie.” Florin Cîţu, ministrul Finanţelor

Aici este principala problemă. Există salariaţi care au fost deja concediaţi ca în vremuri normale, de angajatori care s-au prevalat de faptul că nu ştiu cum să-i trimită în şomajul tehnic, pentru că nu există încă norme de aplicare a OUG.

Acestea, a promis demnitarul, vor intra în discuţia Guvernului astăzi sau joi. În cazul în care este nevoie, perioada pentru depunerea cererilor de suspendare va fi prelungită şi după încetarea stării de urgenţă.

Pe toată această perioadă, comisioanele vor fi susţinute de bănci care, totodată, vor trebui să se finanţeze din piaţă, cu costurile aferente, a spus Florin Cţu, printr-un mesaj video, pe Facebook.

 

Dobânda se va capitaliza

Dobânda, pe perioada de suspendare a ratelor, se va capitaliza, adică se va adăuga la credit, dar reeşalonată. Deci, în funcţie de cum negociază creditatul cu banca, sunt două posibilităţi.

Prima – ca totalul ratelor plus dobânzile neplătite să fie reeşalonate pe restul perioadei, până la încheierea contractului. A doua – ca perioada contractului de credit să fie prelungită cu numărul de luni pe care s-a făcut amânarea la plată.

Dacă de exemplu un contract a fost amânat pentru şase luni şi e finalizabil, cu plata ultimei rate, pe 23 aprilie 2023, el se va finaliza pe 23 octombrie 2023.

Cele mai citite

Un atac rusesc a rupt în două turnul de televiziune din Harkov

Turnul de televiziune de 240 de metri din orașul ucrainean Harkov, nord-est, s-a rupt în două, iar partea sa superioară a căzut la pământ,...

Baby Nest-ul de la Marianne’s Goodies: Soluția ideală pentru somnul și joaca în siguranță a bebelușilor

Descoperă cum Baby Nest-ul de la Marianne's Goodies, un brand românesc de inovație în domeniul articolelor pentru bebeluși, asigură o tranziție lină și sigură...

Președintele Iohannis a ajuns în Coreea de Sud

Delegația oficială condusă de președintele Klaus Iohannis a ajuns în Coreea de Sud, într-o vizită care va dura trei zile. Cele mai importante momente din...
Ultima oră
Pe aceeași temă

1 COMENTARIU