11.5 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăEconomieCresc creditele neperformante din cauza coronavirusului

Cresc creditele neperformante din cauza coronavirusului

Analiştii anticipează că vor anunţa constituirea unor provizioane de ordinul miliardelor şi revizuirea profiturilor, atunci când vor raporta rezultatele trimestriale, în următoarele două săptămâni, transmite Reuters, via News.ro.

Băncile erau deja sub presiune înainte de criză, din cauza costurilor ridicate, rentabilităţii reduse şi a necesităţii de a înnoi tehnologia învechită. Fuziunile, care ar fi putut rezolva aceste probleme, au fost dificil de realizat din cauza piedicilor existente la nivel naţional.

Cele mai mari bănci din SUA, care au început deja raportările financiare aferente primului trimestru, au alocat 25 miliarde de dolari drept provizioane pentru pierderile generate de creditele neperformante în primul trimestru, ridicând întrebări dacă băncile europene le vor urma exemplul.

În ultimele 30 de zile, analiştii şi-au revizuit în creştere cu aproape 130% aşteptările privind provizioanele pentru pierderile provocate de împrumuturi în 2020 ale celor mai importante bănci din Europa, potrivit unei analize Reuters a datelor firmei Refinitiv.

În acelaşi timp, analiştii au redus cu mai mult de 40% prognozele de profit anual pentru aceste bănci, între care se află instituţii financiare globale precum HSBC, BNP Paribas şi Deutsche Bank.

Cele mai citite

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă