20.3 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăEconomieCrește datoria externă a României

Crește datoria externă a României

Banca Națională a României a anunțat că în perioada ianuarie – septembrie datoria externă a țării noastre a continuat să crească până la un total de 117,22 miliarde euro.

„Datoria externă pe termen lung a însumat 83,618 miliarde euro la 30 septembrie 2020 (71,3% din totalul datoriei externe), în crestere cu 12,5% față de 31 decembrie 2019, iar datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 30 septembrie 2020 nivelul de 33,606 miliarde euro (28,7% din totalul datoriei externe), în scădere cu 5,2% față de 31 decembrie 2019.”, se arată în cifrele prezentate de BNR.

În primele nouă luni ale anului 2020 contul curenț al balanței de plăți a înregistrat un deficit de 7,737 miliarde euro, ușor mai mic față de deficitul de 7,942 miliarde euro din perioada similară a anului 2019. În ceea ce privește balanța bunurilor s-a înregistrat un deficit mai mare cu 1,165 miliarde euro iar serviciile au înregistrat un excedent cu 392 milioane euro.

Cele mai citite

Renunțarea la sobele cu lemne, inepții. “Cu ce să ne încălzim? Curent electric? Ăla pe care am ajuns să îl importăm la prețuri astronomice?”,...

Partidul S.O.S al Dianei Șoșoacă susține că românii nu se pot încălzi cu "curentul electric importat la prețuri astronomice", ci este nevoie de sobele...

Transformă spațiul din garaj într-un loc accesibil – iată ce ușă de garaj de la Alexiana să alegi

Ușilor de garaj ar trebui să li se acorde mult mai multă atenție. Acestea au capacitatea de a menține un nivel de siguranță înalt...

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...
Ultima oră
Pe aceeași temă