12.9 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăEconomieCreşte preţul caselor. Imobiliarele se vor scumpi cu 10%

Creşte preţul caselor. Imobiliarele se vor scumpi cu 10%

Aşa arată rezultatele unui studiu realizat pe baza răspunsurilor dezvoltatorilor care vor fi prezenţi la târgul de profil Imobiliarium, în perioada 11 – 13 octombrie.

Pe de altă parte, circa 30% dintre aceştia consideră că preţurile vor stagna în acelaşi interval, iar 10% sunt de părere că vor scădea.

Potrivit acestora, cele mai mari impedimente întâlnite de la lansarea în România au fost, de-a lungul timpului, birocraţia şi lipsa forţei de muncă, urmate îndeaproape de evoluţia imprevizibilă a factorilor externi, precum Programul “Prima Casă”, finanţarea şi accesibilitatea mijloacelor de transport.

Datele centralizate ale cercetării relevă, în acelaşi timp, că peste trei sferturi dintre dezvoltatorii prezenţi la Imobiliarium Băneasa activează pe piaţa locală de mai bine de trei ani, iar restul de 25% se încadrează în perioada 1 – 3 ani.

De asemenea, circa 65% construiesc blocuri, 25% au în portofoliu doar proiecte imobiliare de tip case, iar aproximativ 10% se axează pe ambele tipuri de locuinţe. În plus, peste 60% dintre ansamblurile dezvoltate de aceştia se încadrează în segmentele “premium” şi “middle price”, informează Agerpres.

Printre ansamblurile care vor participa la Târgul Imobiliarium din 11-13 octombrie se află: Neo Timpuri Noi – divizie a One United, AFI City, Cordia-Parcului 20, Greenfield Residence, Luxuria Domenii Residence, Arcadia Apartments Domenii, H Pipera Lake, Victoriei 139, Cloud 9 Residence, American Village, Valletta Residence, Hils Pallady Apartments, City Point Aviaţiei, Atria Urban Resort, Apptown Residence, Swiss Lake Residence, Casa Presei Residence, Satul Scandinav şi Metropolitan Residence. 

Cele mai citite

Fostul președinte Ion Iliescu, audiat acasă de procurori, în dosarul Mineriadei

O echipă de anchetatori de la Parchetul General a mers, vineri dimineaţa, la locuinţa lui Ion Iliescu, pentru a-l anunţa pe fostul preşedinte că...

Universitatea Craiova, primul eșec cu Gâlcă pe bancă! Oltenii au fost surclasați pe teren propriu de CFR Cluj

Universitatea Craiova a pierdut pe teren propriu în fața celor de la CFR Cluj cu scorul de 0-1, în etapa a șasea a play-off-ului...

VIDEO. Mai multe persoane au fost reținute pentru trafic de droguri. Una din ele, prinsă în flagrant

La data de 25 aprilie 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța (DIICOT) au dispus...
Ultima oră
Pe aceeași temă