8.8 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăEconomieDaea anunță producții-record în agricultură

Daea anunță producții-record în agricultură

 

Agricultura românească este în fruntea Europei și are șanse mari să rămână acolo, a anunțat, în Constanța, ministrul Agriculturii, Petre Daea. În timpul unei vizite la staţia de pompare de la Galeşu, aflată în curs de reabilitare, acesta a spus că producția de porumb, de exemplu, ar putea ajunge la 23 de milioane de tone. „România are posibilităţi formidabile şi are resurse extraordinare pentru a rămâne în fruntea Europei la producţia de porumb, aşa cum suntem de doi ani de zile. În 2017 am fost primii, în 2018, de asemenea, vom fi în continuare, bizuindu-mă pe următorul calcul. România cultivă în jur de 2,5 milioane hectare de porumb prin asolament indiferent în ce perioadă suntem şi vom fi din punct de vedere climateric, vom cultiva această suprafaţă de 2,5 milioane de hectare”, a declarat Petre Daea. Acesta a subliniat că, punând în funcţiune sistemul de irigaţii pe două milioane de hectare, vrând-nevrând vom cultiva un milion de hectare de porumb, pentru că este cultura care se pretea-ză la irigat şi fermierii vor instala în asolament cultura în aşa fel încât această suprafaţă să se realizeze. A continuat apoi calculul. „Realizându-se un milion de hectare de porumb cu 16 tone la hectar, România poate să realizeze în sistem irigat 16 milioane tone de porumb. Diferenţa până la 2,5 milioane înseamnă 1,5 milioane tone de porumb cultivat la neirigat, unde poţi să realizezi în anii mai dificili în jur de 4-5 tone. Asta înseamnă că România poate în perspectivă să realizeze peste 23 de milioane tone de porumb, rămânând primul cultivator şi prima producţie în Uniunea Europeană pentru -această cultură formidabilă”, a explicat Petre Daea.

Cartoful, un subiect fierbinte

Ministrul a vorbit și despre cartof, un subiect fierbinte, din perspectiva faptului că acesta s-a scumpit în ultima vreme. Scumpirile sau, mai exact, oscilațiile de preț sunt normale, a precizat oficialul. „Oscilaţia -aceasta de preţuri este generată de piaţă şi fiecare dintre noi interpretăm în chei diferite. Eu interpretez ca o situaţie normală ca preţurile să oscileze în piaţă, sigur nu în amplitudini mari, dar sunt legate şi de calitatea produsului. Produsul românesc este de mai bună calitate şi îl prefer tot timpul, chiar dacă este puţin mai sus ca preţ şi facem un serviciu când consumăm produse româneşti, ştiind că sunt foarte bune şi din respect pentru producători ar trebui să ne îndreptăm spre aceste zone şi spre producătorii care realizează asemenea produse. Eu verific piaţa şi v-aş ruga să înţelegeţi că sunt mai tot timpul în contact cu realitatea”, a precizat ministrul Agriculturii.

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă