11.7 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăEconomieDAJ Mureş: Producţie de grâu de circa 5 tone la hectar

DAJ Mureş: Producţie de grâu de circa 5 tone la hectar

Potrivit sursei citate, producţia totală de grâu se ridică la 143.868 de tone de pe o suprafaţă de 28.936 de hectare.

“În primele 8 luni ale anului 2018, am avut în judeţ şi perioade mai dificile din punct de vedere meteorologic, precipitaţiile căzute începând cu prima decadă a lunii iunie, până în 20 iulie 2018, au afectat parţial nivelul producţiei de cereale, atât cantitativ, cât şi calitativ. Au fost afectate aproximativ 595 ha de culturi în teren arabil, livezi, vită-de-vie, păşuni şi fâneţe, din care suprafaţa de 242,60 ha fost afectată de spălări şi băltiri din cauza ploilor abundente. Cu toate acestea, recolta totală de cereale păioase a înregistrat creşteri faţă de anul trecut, meritul fiind în primul rând al fermierilor, prin efortul făcut pentru dotarea cu utilaje performante, aplicarea unor tehnologii moderne de cultură. La toate acestea se adaugă şi acordarea la timp a subvenţiilor cuvenite (…) Comparativ cu anul 2017, când s-au recoltat 131.272 de tone de pe 27.292 (4.810 kg/ha), şi cu anul 2016, când de pe o suprafaţă mai mare, de 30.706 de hectare, s-au recoltat 131.947 tone (4.297 kg/ha), producţia din acest an este una foarte bună”, a precizat directorul DAJ Mureş, Ioan Rus.

Conform şefului DAJ Mureş, în acest an s-a obţinut o producţie totală de cereale păioase de 201.596 de tone, faţă de 190.000 de tone cât s-a obţinut anul trecut.

Cele mai citite

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...
Ultima oră
Pe aceeași temă