7.7 C
București
marți, 26 martie 2024
AcasăEconomieDan Nica: România este sustenabilă fiscal

Dan Nica: România este sustenabilă fiscal

“Raportul de ţară al Comisiei contrazice flagrant toate ştirile false şi panicarde din ultima perioadă, care susţin că România nu ar avea capacitatea de a plăti pensiile şi salariile! Ştiu că e dezamăgitor pentru propaganda prezidenţială, dar avem un document oficial al UE care arată foarte clar că ţara noastră nu prezintă dezechilibre economice. Ba mai mult, conform raportului, România este, din punct de vedere macroeconomic, mai puţin expusă riscurilor decât ţări precum Franţa, Germania, Olanda, Bulgaria, Italia sau Spania”, afirmă europarlamentarul, potrivit unui comunicat remis miercuri, preluat de Agerpres.

Potrivit lui Nica, deviaţia de la obiectivele bugetare pe termen mediu (MTO), semnalată de raportul Comisiei Europene, reprezintă una dintre “multele contraperformanţe” generate de guvernul din 2016.

“Deşi Guvernul Cioloş a stat în funcţie doar un an de zile, încă ne mai luptăm cu disfuncţionalităţi din acea perioadă. De exemplu, tehnocraţii lui Dacian Cioloş au preluat renumitul MTO la minus 0,6% din PIB şi l-au lăsat la minus 2,6% din PIB! Adică mult în afara marjei recomandate de 1,6% din PIB! Iar noi, bineînţeles, trebuie să depunem eforturi pentru a corecta această problemă. Este foarte curios cum propaganda prezidenţială nu observă acest lucru. La fel cum nu suflă nicio vorbă despre faptul că Guvernul Cioloş, renumit pentru conduita sa europeană, a reuşit să atragă fonduri europene în valoare de 0 Euro!”, mai arată europarlamentarul Dan Nica.

Comisia Europeană a recomandat miercuri României să corecteze abaterea semnificativă de la traiectoria de ajustare spre obiectivul bugetar pe termen mediu (MTO), să asigure aplicarea în totalitate a cadrului fiscal şi să îmbunătăţească plata voluntară şi colectarea taxelor, se arată în recomandările specifice de ţară publicate de Executivul comunitar, care ar urma să fie adoptate de Consiliul Uniunii Europene.

Comisia reaminteşte că, pe baza datelor din 2017, România a înregistrat o abatere semnificativă de la traiectoria de ajustare spre obiectivul bugetar pe termen mediu (MTO) pe 2017. În aceste condiţii, Comisia a lansat un avertisment României şi totodată i-a recomandat să ia măsurile necesare pentru se asigura că ritmul nominal de creştere a cheltuielilor guvernamentale nu depăşeşte 3,3% în 2018, ceea ce ar corespunde unei ajustări structurale anuale de 0,8% din PIB.

Cele mai citite

Ciolacu vede în capela de la Parlament un simbol al angajamentului nostru față de valorile naționale

Capela ortodoxă din Parlament nu este doar un loc de liniște și refugiu în fața provocărilor și tensiunilor zilnice, ci și un simbol al...

Cluburile participante în noul format al Champions League vor primi și mai mulți bani. Anunțul UEFA

UEFA le-a transmis federaţiilor membre şi cluburilor modul detaliat în care vor fi repartizaţi banii în viitoarea ediţie a Ligii Campionilor, care se va...

Koeman: Olanda trebuie să fie mai calmă cu mingea în amicalul împotriva Germaniei

„ Olanda trebuie să fie mai calmă cu mingea în amicalul împotriva Germaniei, altfel va avea parte de o seară grea la Frankfurt”, și-a...
Ultima oră
Pe aceeași temă