România liberă: Sursele guvernamentale afirmă că rectificarea bugetară este pozitivă. Cele neguvernamentale că e negativă. Rectificarea bugetară este pozitivă sau negativă?
Dabiel Dăianu: Cine vrea un răspuns lipsit de echivoc merită să aibă în vedere, între altele:
1. S-au luat sume mari de la ministere-cheie, între care Educaţia; este ca şi cum planificarea bugetară, pe proiecte şi numai, la nivel sectorial, este defectuoasă; şi mai bună nu este nici la nivel de ansamblu.
2. Creşterea veniturilor mizează pe sume incerte, precum cele dintr-o colectare mai bună (+1,6 miliarde de lei) şi amnistia (+1,9 miliarde de lei); aceasta este contrar principiului prudenţial în construcţia bugetului. De notat că aceste două surse de creştere a veniturilor fiscale echivalează cu creşterea cheltuielilor bugetare în termeni nominali;
3. Suntem în situaţia ca renunţarea la unele fonduri europene (necesare dezvoltării) să ducă la un şold negativ al bugetului, sub 3% din PIB. Este o mare ironie.
4. Deficitul estimat de noi, la Consiliul Fiscal, pentru anul în curs, este în intervalul 3,4% – 3,7%. Aceasta sugerează că, la nevoie, pentru a nu depăşi limita de 3% din PIB, s-ar recurge la metoda folosită în anii precedenţi, de amputare a unor cheltuieli, a investiiiilor.
“Suntem în situaţia că renunţarea la unele fonduri europene să ducă la un sold negativ al bugetului, sub 3% din PIB.”
Sunt bugete reduse la Transporturi, Educaţie, Fonduri Europene, Cercetare, Agricultură, Ministerul pentru Comerţ şi Antreprenoriat. Ce semnifică, aceste reduceri?
Exact ce comentam mai sus. S-a luat de la unii pentru a se da la alţii. Această rearanjare a structurii bugetului public indică o teribilă încordare. Aceasta derivă din combinaţia între venituri fiscale foarte mici (sub 26% în anul 2018), după runde successive de relaxări, ce în opinia mea au fost considerabil peste ce era rezonabil în condiţiile date şi creşteri mari de venituri.
Unele creşteri de venituri ale oamenilor erau necesare pentru a atenua fenomenul emigraţiei şi pentru a corecta inechităţi flagrante. Dar s-a mers prea iute, cu primejduirea echilibrului bugetar.
Cifre grăitoare
De remarcat este că ponderea cheltuielilor cu salarii şi asistenţă socială în buget a ajuns la peste 75%. În acelaşi timp, a scăzut foarte mult ponderea investiţiilor publice, la 2,6% din PIB, în 2018. În ţările vecine, cu care ne comparăm îndeobşte, ponderea medie a investiţiilor este de 4% din PIB. Cifrele sunt grăitoare.
„S-a luat de la unii pentru a se da la alţii. Această rearanjare a structurii bugetului public indică o teribilă încordare.”
În planul de investiţii, faptul că scad bugetele la Transporturi şi Fonduri Europene înseamnă scăderea majoră a investiţiilor statului. E corectă sau eronată aserţiunea şi, dacă da, de unde îşi mai asigură statul astfel veniturile îndestulătoare la buget?
Asemenea scăderi nu ar trebui să aibă loc într-o ţară care se confruntă cu mari rămâneri în urmă în privinţa infrastructurii de bază, care are de surmontat decalaje importante de competitivitate/ productivitate.
Este o morală triplă aici: nu avem programare bugetară adecvată; nu ne stabilim priorităţi în buget nici când circumstanţele sunt evidente; mulţi nu înţeleg că producţia de bunuri publice de bază, într-un stat membru UE, reclamă venituri fiscale/bugetare considerabil superioare.
Am fost angrenaţi într-o suită de scăderi de taxe şi impozite, în ultimii 15 ani, care se răzbună acum. A te compara cu Irlanda, care este un tax-haven, este o aiureală.
Bugetele locale cresc cu 4,4 miliarde de lei. Este vorba despre mult-discutatul PNDL. Ce semnnifică, din punctul dv. de vedere, creşterea aceasta?
S-a dorit, la noi, descentralizare la nivelul administraţiilor locale şi autorităţile respective solicită resurse corepunzatoare. Poţi califica în fel şi chip interese şi loialităţi parohiale, mai mult sau mai puţin de partid şi tot felul de conivenţe, dar realitatea este că disputa între Guvern şi primării exprimă puţinătatea resurselor – încordarea structurală a bugetului. S-a încercat acum limitarea acestui conflict.
Există un complex de măsuri ce însoţeşte rectificarea (creşterea accizei la ţigarete, taxarea zaharurilor din băuturile răcoritoare îmbuteliate), categorisite de comentatori ca modalităţi de majorare a veniturilor. Cum caracterizaţi aceste măsuri?
Nu rezolvă problemele de fond ale bugetului: nivel foarte scăzut de venituri fiscale, combinat cu presiuni tot mai mari pe buget. Să ne gândim că în 2021 aplicarea noii Legi a pensiiilor ar duce deficitul bugetar către 6%.
Aşa ceva nu se va întâmpla, fiindcă vom fi nevoiţi să procedăm la o corecţie a bugetului public, chiar dacă nu se doreşte. Dar corecţia bugetară e foarte complicată, în condiţiile unor presiuni foarte mari pe resursele sale. Fără o creştere importantă a veniturilor sale, bugetul public nu va face faţă la presiuni actuale şi viitoare.
Cum priviţi dv. amnistia fiscală, ca restructurare mascată a unor părţi din datorii?
Mă rezum a sublinia două chestiuni: a. un buget nu este firesc să mizeze pe venituri asupra cărora planează mare incertudine privind realizarea; b. o amnistie, dacă nu are o justă balanţă înttre “baston şi morcov” (stick and carrot), este un demers nereuşit.
La finalul acestui an, Guvernul va atinge ţinta de deficit bugetar de 3%?
După estimările noastre, care ţin cont de încordarea din buget şi venituri nu ipotetice, deficitul ar fi de 3,4% – 3,7% – aşa spune Opinia Consiliului Fiscal.
Dacă se va recurge la tăierea unor cheltuieli, se poate merge către 3%, dar este antieconomic să ne atingem iar de investiţii. S-a ajuns deja la un nivel critic de suferinţă.
Agenţiile de rating, Comisia Europeană, FMI, experţii independenţi, în fine, toată lumea spune Cabinetului Dăncilă să aibă grijă ce face cu deficitul de cont curent. Dv. ce spuneţi?
Avem o problemă cu ceea ce macroeconomiştii numesc “deficite gemene”, cu cel de cont curent, mergând probabil la peste 5,5% din PIB, în acest an. Are loc şi o deteriorare a finanţării acestui deficit.
Dacă am corecta deficitul bugetar, fie şi gradual, am ţine deficitul extern, de cont curent, sub control. A repeta frecvent că avem o datorie publică în jur de 35% din PIB nu este o retorică convingătoare, când deficitele noastre ne singularizează între ţările din regiune.
Ne asumăm riscuri mari dacă nu vom începe o consolidare bugetară în viitorul nu prea îndepărtat O asemenea consolidare reclamă o creştere semnificativă a veniturilor.
Anvergura corecţiei este atât de mare, încât a crede că se poate recurge numai la o reducere de cheltuieli pentru a o înfăptui este o naivitate. Dezideratul de a intra în mecanismul cursurilor de schimb (ERM2) şi apoi în Zona Euro ar trebui să ne motiveze în corecţia bugetului public, în realiarea de reforme structurale.
Daniel Dăianu, economist român, a fost ministrul Finanțelor între anii 1997 şi 1998, profesor universitar la Departamentul de Relații Internaționale și Integrare Europeană din Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA). Este noul preşedinte al Consiliului Fiscal, pentru un mandat de nouă ani. Din 2007, a fost ales eurodeputat PNL. În iunie 2014, a devenit membru în Consiliul de Administrație al BNR. Pe 22 mai 2008, a cosemnat în “Le Monde” textul “Financial Cannot Govern Us”, împreună cu trei foști președinți ai Comisiei Europene, nouă foști premieri din UE și șase foști miniștri ai Finanțelor / Economiei, prevestind amploarea crizei economice și vorbind despre cauzele ei.
