Decembrie 2017, cea mai scumpă lună. Prețurile au crescut la ouă, unt, fructe și combustibili

Decembrie 2017, cea mai scumpă lună. Prețurile au crescut la ouă, unt, fructe și combustibili

Ouăle, untul şi fructele proaspete sunt mărfurile alimentare care s-au scumpit cel mai mult în decembrie 2017 faţă de luna anterioară din acelaşi an.

Rl online 0 comentarii

În categoria de mărfuri nealimentare, cele mai importante creşteri de preţuri au fost consemnate în cazul combustibililor, relevă datele Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate vineri, informează AGERPRES.

Astfel, ouăle s-au scumpit în decembrie 2017, comparativ cu luna precedentă, cu 6,72%, şi cu 43,19% raportat la decembrie 2016, untul cu 2,65% (+22,77% faţă de decembrie 2016), şi fructele proaspete cu 1,32% (+11,06% faţă de decembrie 2016). De asemenea, preţul legumelor şi conservelor de legume a crescut cu 1,54%, iar cel al cartofilor cu 1,32%.

Pe segmentul mărfurilor nealimentare, preţul combustibililor a urcat în decembrie 2017 cu 1,02% raportat la luna precedentă şi cu 5,85% faţă de decembrie 2016, cel al frigiderelor şi congelatoarelor cu 0,75%, al maşinilor de spălat şi buteliilor cu 0,73%, iar cel al tutunului şi ţigărilor cu 0,24% (+5,52% faţă decembrie 2016).

În sectorul de servicii, creşteri mai semnificative au fost consemnate în decembrie 2017 în cazul biletelor de avion, cu 2,04% faţă de noiembrie 2017 şi cu 23,29% comparativ cu decembrie 2016, al abonamentelor auto, cu 0,74%, la transportul interurban, cu 0,72%, al restaurantelor, cafenelelor şi cantinelor, cu 0,52%, al confecţionării şi reparării de îmbrăcăminte şi încălţăminte, cu 0,48%, şi la serviciile de apă, canal şi salubritate, cu 0,32%.

Pe de altă parte, cele mai mari scăderi de preţuri au fost consemnate la citrice şi alte fructe meridionale (-4,37%), zahăr (-1,13%) şi ulei (-0,29%).

Pe total mărfuri alimentare, preţurile au crescut cu 0,44%, în decembrie 2017 faţă de luna precedentă, iar cele nealimentare au urcat cu 0,28%. Totodată, la servicii, tarifele au crescut cu 0,21%.

În decembrie 2017, rata anuală a inflaţiei a urcat la 3,3%, de la 3,23% în noiembrie, pe fondul scumpirii mărfurilor alimentare cu 0,44% şi a celor nealimentare cu 0,28%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică publicate vineri.

"Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni ((ianuarie 2017 - decembrie 2017) faţă de precedentele 12 luni (ianuarie 2016 - decembrie 2016), calculată pe baza IPC, este 1,3%. Determinată pe baza IAPC, rata medie este 1,1%", notează INS.

Banca Naţională a României (BNR) a revizuit în creştere la 2,7% prognoza de inflaţie pentru finalul anului 2017, de la 1,9% anterior.

Pentru finalul anului 2018, BNR estimează o rată a inflaţiei de 3,2%, similar prognozei anterioare, iar pentru finalul celui de-al treilea semestru din 2019 se aşteaptă la o rată a inflaţiei de 3,1%.

Conform BNR, depăşirea limitei superioare a intervalului ţintei în prima parte a anului 2018 este cauzată în principal de unele efecte statistice de bază asociate unor reduceri de taxe şi impozite indirecte la începutul anului 2017, evoluţiei anticipate a componentelor exogene, dar şi acumulării de presiuni inflaţioniste asociate mediului intern, la nivelul inflaţiei de bază.

Calculată la taxe constante, rata inflaţiei va atinge 3,3% în decembrie 2017, 3,1% la sfârşitul anului viitor şi 2,9% la orizontul prognozei, septembrie 2019. 

Comentarii

loading...