10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăEconomieDepunerea declarației de beneficiar real a fost simplificată

Depunerea declarației de beneficiar real a fost simplificată

„Depunerea declaraţiei de beneficiar real a fost simplificată. (…) Noua declaraţie are doar o pagină şi jumătate, este mai uşor de completat şi nu trebuie însoţită de alte cereri, cum ar fi ‘cererea pentru depunerea declaraţiei de beneficiar real’. Ea poate fi depusă fie în persoană, fie trimisă prin poştă sau e-mail cu semnătură electronică până pe 1 octombrie”, a scris Claudiu Năsui.

Ministrul Economiei a explicat că simplificarea depunerii acestei declaraţii s-a realizat cu sprijinul preşedintelui Oficiului Naţional Registrul Comerţului, Valentina Burdescu, şi al ministrului Justiţiei, Stelian Ion.

„Cu ajutorul colegului meu Stelian Ion şi al doamnei Valentina Burdescu, preşedinte al ONRC, am reuşit simplificarea declaraţiei de beneficiar real, aşa cum vă anunţam cu ceva timp în urmă. Le mulţumesc pentru susţinere pe această cale”, a subliniat Claudiu Năsui.

Ministrul Economiei a afirmat că reintroducerea depunerii declaraţiei de beneficiar real pentru acest an a avut loc la solicitarea Uniunii Europene.

„Anul acesta a fost reintrodusă declaraţia de beneficiar real. Din păcate, Uniunea Europeană solicită ca anul acesta companiile româneşti să depună declaraţia de beneficiar real, astfel încât registrul central să fie complet”, a transmis Claudiu Năsui.

Ministrul Economiei a susţinut că începând cu anul viitor depunerea acestei declaraţii va mai fi obligatorie doar în cazul în care au loc schimbări în firme.

„Vestea bună este că, după depunerea acestei declaraţii anul acesta, de anul viitor revenim la sistemul mai simplu pe care l-am propus: se va depune declaraţia doar când au loc schimbări, nu în fiecare an. (…) După ce România îşi va îndeplini obligaţia faţă de Comisia Europeană de a avea acest registru completat, vom putea elimina definitiv declaraţia anuală. Acest lucru s-ar fi întâmplat deja, dacă birocraţia ar fi fost mai simplă. Este foarte important felul în care se implementează o directivă de la bun început. O birocraţie sufocantă face mai grea respectarea obligaţiilor şi de către contribuabili, şi de către statul român. Vom continua discuţiile cu Uniunea Europeană pentru alte simplificări suplimentare, şi vom continua să uşurăm povara mult prea mare asupra mediului privat”, a încheiat Claudiu Năsui.

 

Cele mai citite

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă