10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăEconomieDirectorul FMI: Fond de rezervă pentru zona euro

Directorul FMI: Fond de rezervă pentru zona euro

Într-un discurs la Berlin, Christine Lagarde a salutat ceea ce a numit o relaxare susţinută şi amplă a economiei globale. “Însă există şi alte forţe puternice care ameninţă economia mondială. Gândiţi-vă la creşterea populismului şi la cântecele de sirenă în favoarea protecţionismului”, a spus Lagarde.

Pentru ca zona euro să se pregătească mai bine pentru următoarea criză economică, directorul FMI a sfătuit statele membre să pună la punct o uniune modernă a pieţelor de capital, o uniune bancară îmbunătăţită şi să facă progrese spre o mai mare integrare fiscală, începând cu o capacitate fiscală centrală.

În ceea ce priveşte propunerea lui Lagarde privind înfiinţarea unui “fond pentru zile negre”, acesta ar urma să fie alimentat de contribuţiile anuale venite de la statele din zona euro în perioadele favorabile. În schimb, statele din zona euro ar urma să primească transferuri de la acest fond în perioadele de criză. În circumstanţe extreme, ţările ar putea să împrumute bani de la acest fond şi să îşi ramburseze împrumuturile cu contribuţii viitoare. Însă transferurile de la acest fond ar urma să fie condiţionate de respectarea de către state a normelor fiscale europene. De asemenea, Lagarde a recomandat ca ţările să plătească o primă în perioadele favorabile pe baza beneficiilor pe care le-au primit în perioadele nefavorabile.

Cu privire la uniunea pieţelor de capital, directorul FMI a făcut un apel pentru îmbunătăţirea reglementării şi modernizarea acordurilor de supervizare pentru a putea face faţă numărului crescut de firme de servicii financiare în Europa continentală după Brexit. “Una din consecinţele Brexitului este că multe firme de servicii financiare se vor muta, probabil, în Europa continentală în lunile următoare”, a spus Lagarde.

Anul trecut, Comisia Europeană a prezentat un set de propuneri destinate adâncirii integrării economice a celor 19 stat membre care au aderat la euro, în ideea de a face zona unică mai rezistentă la crize. Printre propuneri se numără şi transformarea actualului Mecanism European de Stabilitate (MES) într-un adevărat Fond Monetar European, comparabil cu FMI.

Cele mai citite

Parlamentul UE aprobă interzicerea produselor fabricate prin muncă forțată

Parlamentul European a aprobat normele care interzic în UE vânzarea, importul și exportul de bunuri fabricate prin muncă forțată, scrie Reuters. Măsura a fost impusă...

Fotografie emoționantă cu legenda Alain Delon. Cum arată actorul în vârstă de 88 de ani

Pe Instagram, Anouchka Delon a împărtășit o poză cu tatăl ei, Alain Delon, și a menționat că a făcut acest lucru cu consimțământul acestuia....

Isărescu: Ne propunem să adâncim şi să extindem colaborarea pe care o avem prin parteneriatul BNR-ASE

Banca Naţională a României îşi propune să adâncească şi să extindă parteneriatul cu Academia de Studii Economice, scopul fiind acela de a construi în...
Ultima oră
Pe aceeași temă