Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Drojdia scumpă este speculă la raft, susţine Pakmaya

Drojdia scumpă este speculă la raft, susţine Pakmaya

Reprezentanţii fabricii de drojdie Rompak Paşcani, care produce drojdie de panificaţie sub licenţa Pakmaya, precizează marţi că nu au majorat preţul diferitelor sortimente de drojdie fabricate şi cataloghează scumpirea acestor produse la raft drept "acţiuni speculative".

Florin Budescu 0 comentarii

"Ca urmare a unor situaţii identificate personal de reprezentanţii companiei, dar şi de consumatorii noştri, care ne-au trimis sesizări pe e-mail sau reţelele de socializare, vrem să subliniem faptul că nu am majorat preţul la niciunul dintre produsele noastre, de la declanşarea acestei crize provocate de noul coronavirus.

Perioada de instabilitate la nivel mondial se reflectă cu siguranţă şi asupra costurilor noastre. În aceste momente, facem tot ceea ce este necesar pentru a asigura continuitatea activităţii, fără să ţinem cont de aceste majorări.

Preţurile noastre nu au suferit majorări în această perioadă şi ne vom strădui să menţinem această situaţie cât mai mult posibil. Scumpirile care pot fi observate în anumite magazine sunt strict rezultatul acţiunilor speculative ale unor comercianţi", afirmă Cristina Hanganu, directorul de vânzări al Pakmaya România, citată de Agerpres.

Potrivit companiei, de la declanşarea epidemiei cu noul coronavirus, fabrica de la Paşcani, singura din România care produce drojdie de panificaţie, a produs şi livrat magazinelor şi unităţilor de panificaţie din întreaga ţară cantităţi-record de drojdie proaspătă şi uscată.

Astfel, pentru consumatorul casnic, comenzile din martie 2020 au fost de trei ori mai mari faţă de luna februarie 2020 sau martie 2019, iar comenzile pentru începutul lunii aprilie sunt, de asemenea, cu mult peste o perioadă normală.

"Fabrica noastră produce, în acest moment, drojdie proaspătă la capacitate maximă. Oricât de mult ne-am dori să mărim această producţie, există o limită maximă impusă de echipamentele tehnice din fabrică, structura de personal etc.

Prin natura activităţii noastre, în zona de producţie se lucrează în mod normal 24h/24h, 7 zile din 7. Priorităţile noastre sunt să ne protejăm angajaţii, să asigurăm respectarea normelor de siguranţă alimentară, aşa cum am făcut întotdeauna, şi să lucrăm îndeaproape cu toţi partenerii noştri pentru a răspunde tuturor cererilor în limita capacităţii de producţie.

Avem stocuri suficiente de materii prime pentru a continua activitatea fabricii pe o perioadă lungă de timp şi subliniem acest lucru. Problema cu disponibilitatea produselor la raft, semnalată adesea, este legată de o reducere a cantităţilor de produse similare din import care erau înainte disponibile pe piaţa din România dar şi de achiziţiile exagerate ale unor consumatori. Vom depăşi cu bine această perioadă, dar numai dacă vom consuma responsabil cu toţii", subliniază Cristina Hanganu.

Fabrica de drojdie Rompak SRL Paşcani face parte din Pak Group Turcia, unul dintre liderii mondiali în producţia de drojdie. Rompak produce sub licenţă Pakmaya şi este singurul producător de drojdie de panificaţie din România.

Unitatea din Paşcani a fost deschisă în anul 1994 şi, timp de patru ani, au fost realizate investiţii semnificative, unitatea din România fiind cea mai nouă din grup şi una dintre cele mai noi din Europa.

La nivelul anului 2019, cifra de afaceri a Rompak SRL a fost de peste 22 milioane de euro.

Comentarii

loading...