Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Enel, Electrica,, Coca-Cola şi DB Global Technology donează bani

Enel, Electrica,, Coca-Cola şi DB Global Technology donează bani

Mai multe companii din România anunţă că donează câteva sute de mii de euro pentru achiziţia de materiale şi echipamente medicale în lupta împotriva Covid-19.

Florin Budescu 0 comentarii

Companiile Enel din România donează încă 100.000 euro, Electrica, prin companiile sale, oferă în total 240.000 de euro, sistemul Coca-Cola în Romania donează bani pentru echipamente medicale, precum şi băuturi pentru spitale şi centre de carantină în valoare totală de 200.000 de euro, iar DB Global Technology, centrul de tehnologie al Deutsche Bank din Bucureşti, donează 88.000 de euro pentru achiziţia de dispozitive medicale şi a unui aparat de ventilare mecanică.

”Enel România, prin companiile sale de furnizare şi distribuţie a energiei electrice, continuă să sprijine comunităţile pe care acestea le deservesc şi efortul echipelor medicale în susţinerea luptei împotriva Covid-19, şi donează 100.000 de euro către Fondul de Urgenţă. Suma va fi folosită pentru achiziţia de materiale şi echipamente medicale necesare. Aceasta este cea de-a doua donaţie făcută de Enel România pentru a sprijini activitatea echipelor medicale pentru a limita răspândirea Covid-19”, arată Enel.

Donaţia va fi făcută prin intermediul Asociaţiei pentru Relaţii Comunitare, care a creat Fondul de Urgenţă pentru a ajuta la coordonarea şi acoperirea necesarului medical local cu resursele disponibile şi pentru a oferi sprijin financiar direct pentru nevoile urgente, concentrându-se pe trei direcţii de intervenţie care necesită achiziţii urgente: kituri de testare, echipament de protecţie pentru personalul medical (măşti medicale, ochelari de protecţie, costume de protecţie) şi echipamente de ventilaţie.

Deciziile în cadrul Fondului de Urgenţă se iau împreună cu organizaţii care fac campanii pentru dotarea spitalelor la nivel naţional şi local.

Aceasta nu este prima donaţie a Enel România pentru lupta împotriva Covid-19. În această săptămână, companiile sale de furnizare şi distribuţie a energiei electrice au donat 100.000 de euro pentru a sprijini activitatea Institutului Naţional de Boli Infecţioase - prof. Dr. Matei Balş. Suma va fi folosită pentru echipament medicale necesare prevenirii şi controlului răspândirii virusului,

În ultimele săptămâni, Enel România a implementat o serie de măsuri menite să contribuie la reducerea răspândirii Covid-19 din grijă pentru comunităţile pe care le deserveşte, pentru clienţi şi, de asemenea, pentru angajaţii săi.

Prin urmare, toate activităţile care implică contactul direct cu publicul au fost suspendate, oferind clienţilor canale alternative de comunicare. De asemenea, Enel România a activat regimul de muncă inteligentă (tele-muncă) pe termen lung pentru toate activităţile angajaţilor pentru care acest regim poate fi aplicat, cu excepţia activităţilor esenţiale care nu suportă amânare, care sunt necesare pentru a garanta continuitatea serviciului şi securitatea sistemului electric naţional.

De asemenea, Grupul Electrica, prin companiile sale de furnizare, servicii şi distribuţie a energiei electrice, susţine efortul personalului medical împotriva răspândirii noului coronavirus şi donează 240.000 de euro în sprijinul unor spitale din Bucureşti, Ploieşti, Braşov şi Cluj, informează News.ro.

Sumele donate sunt folosite pentru achiziţia de aparatură medicală absolut necesară pentru tratarea pacienţilor afectaţi de noul virus, precum şi de echipamente de protecţie pentru personalul medical medical, astfel: SDEE Transilvania Nord - 30.000 de euro către Spitalul Judeţean de Urgenţă Cluj; SDEE Transilvania Sud - 30.000 de euro către Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Braşov; SDEE Muntenia Nord - 30.000 de euro către Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti; Electrica Furnizare SA - 30.000 de euro către Institutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta, din Bucureşti; Electrica Serv - 30.000 de euro către Institutul Naţional de de Boli Infecţioase Matei Balş, din Bucureşti.

Electrica Furnizare a contribuit, cu aproximativ 90.000 de euro, şi la “Campania naţională de informare şi prevenire a contaminării cu noul Coronavirus”, implementată de Crucea Roşie Română, pentru achiziţia de măşti sanitare de unică folosinţă.

În acelaşi context, angajaţii Electrica sunt implicaţi într-o campanie internă de strângere de fonduri pentru Spitalul de Pneumoftiziologie “Marius Nasta”, în vederea achiziţionării de cărucioare pentru pacienţi, parte dintre acestea fiind deja donate unităţii medicale.

„Traversăm o perioadă dificilă în care avem nevoie, mai mult ca niciodată, să fim uniţi şi să îi protejăm pe toţi cei din jurul nostru. În acelaşi timp, trebuie să îi sprijinim cu tot ce putem pe cei care au grijă de noi, de famiile noastre, de colegii şi de prietenii noştri. Întreg personalul medical aflat, acum, în linia întâi merită respectul, consideraţia şi ajutorul nostru. În aceste zile, ei sunt cu adevarat nişte eroi, aşa cum, pastrând proporţiile, sunt şi electricienii noştri aflati tot în prima linie, pe teren, pentru a asigura alimentarea cu energie electrică, indiferent de vreme şi de vremuri”, a declarat Corina Popescu, director general Electrica.

În plus, Grupul Electrica precizează că a adoptat o serie de măsuri speciale pentru protecţia clienţilor, angajaţilor şi partenerilor săi, precum şi de limitare a extinderii Covid-19. Totodată, Electrica încurajează partenerii şi clienţii să folosească modalităţi de relaţionare indirecte, on-line sau telefonic, pentru soluţionarea diverselor solicitări, şi să apeleze la metodele de plată on-line.

La rândul lor, cele două companii care reprezintă Sistemul Coca-Cola în România (Coca-Cola România şi Coca-Cola HBC România) au donat 100.000 de euro Crucii Roşii Române. Fondurile vor fi folosite de organizaţia sa pentru achiziţionarea de echipamente medicale şi materiale necesare în această perioadă, pentru a preveni infecţia cu coronavirus: măşti de protecţie, săpun, dezinfectant de mâini, şerveţele şi alte produse de igienă. Acestea sunt destinate spitalelor şi centrelor de carantină din ţară.

”Coca-Cola România şi Coca-Cola HBC România au donat şi o cantitate semnificativă de băuturi, în valoare de aproximativ 100.000 de euro. Produsele acoperă necesarul pentru o lună al spitalelor de boli infecţioase din ţară specializate în tratarea Covid-19 şi al centrelor de carantină. Băuturile vor ajunge la personalul medical şi auxiliar, pacienţi şi cei găzduiţi în centrele de carantină cu sprijinul filialelor de Cruce Roşie din toată ţara”, informează compania.

Contribuţia Sistemului Coca-Cola susţine eforturile autorităţilor romane de combatere a efectelor pandemiei Covid-19, ajutând misiunea personalului medical, aflat în prima linie a acestei lupte, precum şi demersurile de prevenire a răspândirii bolii, arată compania.

"Trecem printr-o perioadă în care este mai important ca oricând să rămânem uniţi, solidari şi implicaţi. Cei care luptă cu efectele acestei pandemii, de la autorităţi, instituţii, ONG-uri, voluntari şi pacienţi, până la fiecare român care se adaptează unei situaţii cu totul noi, toţi au nevoie de tot sprijinul pe care-l putem oferi. Salutăm eforturile tuturor celor implicaţi în această luptă, fiecare iniţiativă care susţine aceste demersuri şi rămânem alături de comunitatea din care facem parte, continuând să ajutăm într-o perioadă în care avem nevoie, mai mult ca oricând, să putem conta unii pe ceilalţi”, au declarat reprezentantii sistemului Coca-Cola în România.

Societatea Naţională de Cruce Roşie din România, organizaţia umanitară cu expertiză în intervenţia în situaţie de dezastre, precizează că este în colaborare permanentă cu autorităţile centrale şi locale şi oferă sprijin logistic, uman şi material pentru a consolida răspunsul ţării noastre la ameninţarea cu noul coronavirus (COVID-19).

Comentarii

loading...