Există o obligaţie formulată de Comisia Europeană pentru orizontul anului 2030, privind o ţintă crescută de eficienţă energetică de 30% sau chiar 40%, ceea ce înseamnă o reducere a consumului de energie.
În acelaşi timp, România are o obligaţie de decarbonizare a sectorului energetic până în anul 2050. Practic, nu vei mai avea voie să emiţi dioxid de carbon (CO2).
„În acest context, mixul energetic al României este o mare problemă. Diversele strategii energetice din ultimii 28 de ani pornesc de la moştenirea fostului regim comunist“, a explicat pentru „România liberă“ analistul economic Sorin Dinu.
De aproape 30 de ani nu mai reuşim să construim unităţile 3 şi 4 de la Cernavodă
De ce anume? Strategia energetică din anul 2007 prevedea că Unitatea 4 de la Cernavodă va intra în funcţiune în 2014. Suntem în 2018. Nici nu au început lucrările. Despre finalizarea unităţilor 3 şi 4 se vorbeşte de aproape 30 de ani. Problema ține de costuri investiţionale, ca pentru întreaga industrie nuclear-electrică.
„Pe măsură ce alternativele la energia nucleară se ieftinesc, este tot mai puţin fezabil să faci investiţii foarte mari în energie nucleară, pe ideea că vei obţine energie relativ curată, dacă ţinem cont de faptul că există problema eliminării deşeurilor nucleare“, explică Dinu.
Pentru grupurile 3 şi 4 de la Cernavodă, o investiţie de 5 miliarde de euro, cât se vehiculează pentru finalizare, este foarte mare.
„Problema este legată de cine şi cât câştigă. Pentru România, costul de acoperit este în jur de 80 de euro pe megawatt, care se adaugă costurilor de transport şi distribuţie, şi se ajunge la 130-140 de euro pe megawatt, la consumatorul final de joasă tensiune“, spune expertul.
Dacă preţul de piaţă nu acoperă acest cost, apare necesitatea unui contract pe CFD (adică pe diferenţa de preţ – eng.: „contract for difference“).
„Ca stat“, detaliază Sorin Dinu, „mă angajez ca, pe durata de viaţă a unităţii nuclear-electrice, să plătesc diferenţa dintre preţul de cost şi preţul de vânzare“. Care este această diferenţă? Conform calculelor, statul român ar trebui să plătească anual 300-500 milioane de euro, adică pe toată durata de funcţionare a reactoarelor, de 30 de ani, între 9 şi 15 miliarde euro.
„Foarte mulţi bani, în contextul actualei crize bugetare“, crede Dinu.
Legătura energii regenerabile–hidroenergie pe pompaj
Când bate vântul, ori este soare, „România exportă energie, dar gratis, pentru că energiile regenerabile sunt volatile“, explică specialistul. Dar „cu nişte costuri, se pot face prognoze ca să vinzi pe PZU (n.n. – Piaţa Zilei Următoare) şi energie eoliană, şi solară, dacă nu, nu. Trebuie să faci nişte investiţii“.
Aici intervine rostul unei termocentrale cu hidropompaj, cum este cea de la Tarniţa-Lăpuşteşti, dar trebuie să o pună cineva în funcţiune. „România liberă“ a scris despre cazul acestei hidrocentrale care nu este rentabilă. Doar în anumite condiţii, pe care le explică Sorin Dinu.
„Hidrocentralele prin pompaj sunt consumatoare nete de energie. Ele au profit din diferenţa de preţ. Când bate vântul, energia regenerabilă ar putea fi dată la centrala cu pompaj, să se acumuleze apă în lacul de acumulare superior şi, când cresc preţurile, să-i dea drumul în lacul de acumulare inferior şi să vândă energia produsă, câştigând din diferenţa de preţ“, descrie Sorin Dinu metoda de rentabilizare.
Hidroenergia, o chestiune de management al mixurilor energetice
Hidroelectrica va dispune de un buget de investiţii de peste 800 milioane de euro până în anul 2020, pentru lucrări de modernizare şi retehnologizare la centralele care se află în prezent în exploatare, conform proiectului Strategiei Energetice a României, scrie Agerpres.
Dar problema este curba randamentelor descrescătoare. „În România, în anul 1998 a apărut ideea creării de companii pe purtători de mixuri de energie hidro-termo-nuclear, care să concureze între ele. Ai acum, mai nou, un mix hidro-nuclearo-eoliano-solar, mai ai termocentrala OMV, care este mai nouă, urmează cele pe cărbune, apoi ELCEN şi celelalte centrale vechi, pe gaze“, detaliază analistul economic Sorin Dinu.
Când Hidroelectrica îşi schimbă structura producţiei şi trece mai mult pe reglaj, din cauza lipsei de apă, curba randamentelor scade şi intră în producţie termocentalele mai scumpe. Întotdeauna, în România, când se schimbă nivelul cererii sau panta curbei, nivelul preţului va fi egal cu costul celui mai scump megawatt produs.
Expertul dă exemplul ideii lui Margaret Thatcher, fostul premier britanic, care „a creat mixuri energetice, pe care a format companii cu preţuri medii comparabile. Astfel s-a obţinut randamentul potrivit al capitalului“. Aceasta ar fi soluţia.
Factorul CO2
Preţul la tona de CO2 a crescut abrupt în ultimele săptămâni. De la 7 euro, a ajuns la un vârf de preţ de 25 de euro, iar acum a coborât pe la 20-21 de euro. „Aceasta afectează foarte mult termocentralele pe cărbune, adică în primul rând Complexul Energetic Oltenia (CEO)“, explică Sorin Dinu.
A apărut ideea unor contracte pe diferenţă încheiate de România cu Comisia Europeană, astfel încât să ajute CEO să-şi plătească certificatele de carbon.
„Centralele pe cărbune acoperă aproape o treime din necesarul de energie românesc. După 2020, apare o prevedere cu emisiile de CO2, care trebuie drastic reduse“, spune Dinu.
Problema este ce punem în loc, pentru că noi surse de energie nu se pun la punct de pe o zi pe alta. Altfel, ne putem trezi importator net de energie.
La CEO, ca şi la CE Hunedoara, au fost investite sute de milioane de euro, dacă nu miliarde, pentru modernizarea unor instalaţii care oricum au durata de viaţă depăşită.
„Instalaţiile de la Turceni, retehnologizate, probabil vor ajunge pe la 36% eficienţă brută, iar aceeaşi centrală nouă are între 42% şi 47% eficienţă brută. Mai bine se construia un grup nou“, este de părere expertul.
Veşnica problemă a biomasei
„România liberă“ a scris de mai multe ori pe acest subiect. Nu se folosesc deşeurile municipale. La un moment dat gropile de gunoi trebuie să dispară definitiv, atrage atenţia Sorin Dinu.
„Cea mai mare parte a deşeurilor produse în gospodării trebuie reciclate, restul – transformate în energie, adică să produci eficient energie electrică şi termică, energie care să acopere o parte din cerere“, spune Dinu.
Dar „există anual peste 30 milioane de tone de biomasă complet neutilizată, sub formă de masă vegetală, în agricultură. Dacă creşte producţia agricolă, este şi mai mult“, atrage atenţia expertul. Această biomasă înseamnă o producţie de câteva sute de megawaţi în plus energie regenerabilă.
