5.4 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăInvestigații România Liberă"In Romania, astazi e dificil sa pornesti o investitie"

“In Romania, astazi e dificil sa pornesti o investitie”

Evaluare. Andrew Pirie, director al Departamentului de evaluare de la Cushman&Wakefield Romania, considera ca piata romaneasca este una riscanta.

Cu un dinamism declansat abia prin anul 2000, mult mai tarziu decat in Occident, piata imobiliara romaneasca a cunoscut doar cativa ani de dezvoltare. Momentul declansarii crizei economice a reprezentat o frana care, momentan, a blocat atat zona tranzactionala, cat si cea investitionala. Despre situatia din prezent, precum si despre motivele care au condus la aceasta, am aflat mai multe de la Andrew Pirie, director al Departamentului de evaluare de la firma Cushman&Wakefield Romania, una dintre companiile lidere din domeniul serviciilor imobiliare la nivel mondial.

» Cum ati descrie situatia zonei imobiliare din Romania?
Piata imobiliara din Romania este mai putin matura decat cea din Vest, pentru ca ea a inceput sa se dezvolte abia din anii 2000, in timp ce Occidentul avea o traditie mai indelungata. Daca vorbim de prezent, pentru a putea face comparatie, in primul trimestru al anului 2009, piata romaneasca a inregistrat tranzactii in valoare de 12 milioane de euro, in timp ce pe piata din Marea Britanie tranzactiile au totalizat 3,8 miliarde de euro. Blocajul din piata romaneasca se poate observa si mai bine daca avem in vedere situatia din 2007, cand dinamismul era o caracteristica oglindita in cele 1,87 miliarde de euro, valoarea totala a tranzactiilor imobiliare in Romania la nivelul acelui an.

» Blocajul din piata este o caracteristica doar a spatiului romanesc?
Nu. si in Marea Britanie, spre exemplu, au fost afectate toate sectoarele din zona imobiliara: rezidential, logistic, sectorul chiriilor. Probabil cea mai lunga perioada de refacere va fi necesara pentru zona de retail. Insa, pe de alta parte, blocajul nu a fost unul aproape total, in timp ce, in Romania, astazi e dificil sa pornesti o investitie. In Vest exista mai multe oportunitati pentru investitori, care prezinta un grad mai mic de risc. Consider ca, in prezent, piata romaneasca este una riscanta.

Scaderi ale preturilor apartamentelor de 15-20%

» La ce ne putem astepta, in viitorul apropiat, in ceea ce priveste preturile proprietatilor imobiliare?
Ca o opinie personala, probabil acestea vor mai scadea cu aproximativ 15-20%, daca vorbim de zona apartamentelor noi. Investitorii reduc preturile deoarece si ei, la randul lor, asemenea persoanelor fizice, au probleme cu finantarea, care este tot mai greu de obtinut. Totusi, cei care au decis sa-si cumpere o casa, dar amana tot mai mult momentul, sperand intr-o scadere si mai accentuata a preturilor, trebuie sa stie ca dezvoltatorii le vor diminua doar pana la un anumit punct si o anumita valoare, care sa le garanteze, totusi, recuperarea investitiei initiale.

» Gresesc dezvoltatorii atunci cand aleg sa demareze proiecte de mare anvergura la primul contact cu piata romaneasca?
Daca exista cerere, poti incepe sa construiesti proiecte mari, desi indicat ar fi sa incepi cu proiecte de mai mica anvergura. Acestea iti pot asigura profitul necesar demararii, intr-un timp relativ scurt, a altui proiect. Un proiect mare, de mii de locuinte, mai ales in aceasta perioada, este greu de vandut si blocheaza investitorul pentru o perioada nelimitata. Este cazul multor ansambluri rezidentiale din Capitala care nu au reusit sa vanda prea multe apartamente. De multe ori s-a construit presupunandu-se ca se va vinde tot. Din ce se poate observa, nici lansarea Programului "Prima Casa" nu pare sa ajute prea mult la relansarea tranzactiilor.

» Care este principala cauza a situatiei prezente in piata?
Atat dezvoltatorii, cat si cumparatorii se confrunta cu dificultati in accesarea creditelor. Bancile au din ce in ce mai putine resurse disponibile pentru creditele imobiliare. In cazul primei categorii, este dificil sa dezvolti un proiect cu costuri mai mici de 700 de euro/mp, in conditiile in care, in general, din costul total, aproximativ o treime este reprezentata de pretul terenului. Reprezentantilor celei de-a doua categorii le este din ce in ce mai greu sa obtina finantarea necesara pentru o locuinta cu o valoare mai mare de 700 de euro/mp.

CARTE DE VIZITA
Andrew James Pirie, director al Departamentului de evaluare, Cushman&Wakefield Romania
» A fost codirector al aceluiasi departament.
» A absolvit Universitatea Robert Gordon, Aberdeen.
» Este licentiat in stiinte si are un master in "Land Economy".

Firmele mici vor avea de suferit
Andrew Pirie este de parere ca acum, in criza, fiecare companie va avea propriile probleme. Mai avantajate, spune el, vor fi cele mari, care dispun de resurse financiare mai insemnate, decat firmele mici. "Este de asteptat ca firmele mici, mai ales cele care activeaza in zona intermedierii de tranzactii, sa aiba cel mai mult de suferit, ba chiar multe sa dispara din piata. Probabil ca situatia din prezent va continua si in 2010", considera Andrew Pirie. Pe de alta parte, el precizeaza ca unele companii, printre care si Cushman&Wakefield, isi schimba planurile de afaceri si isi diversifica portofoliul de servicii, astfel incat blocajul dintr-o zona sa nu insemne prabusirea companiei. Spre exemplu, zona de cercetare si evaluare inca functioneaza, ca de altfel mai toate serviciile nontranzactionale.

Cele mai citite

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...
Ultima oră
Pe aceeași temă