Guvernul Tariceanu s-a angajat pe cand nici nu era vorba de a demisiona ca, incepand de anul viitor, va proceda la reduceri ale contributiilor sociale (pentru pensii, sanatate si ajutor de somaj), atat ale partilor platite de angajati, cat si indeosebi ale partilor achitate direct de angajator in contul angajatilor. Un program de reducere relativ consistenta, cu circa 9 puncte procentuale, de la nivelul actual de 49,5% din salariul brut, urma sa fie stabilit pentru a fi aplicat in trepte pana in 2008. Alianta PNL-PD a sustinut aceasta abordare, care este de fapt prezenta si in programul economic cu care formatiunea a castigat alegerile. Asa ca oricare executiv al Aliantei sau condus de Alianta ar urma sa promoveze demersul.
O reducere a contributiilor sociale este fara indoiala necesara. Este singura modalitate de diminuare a costului exorbitant al locului de munca in Romania si probabil tot singurul instrument economic de scoatere la suprafata spre impozitare a relatiilor de munca din zonele neagra si gri. Problema este doar daca o asemenea reducere este si posibila!
Experienta cotei unice nu este deloc incurajatoare in aceasta privinta. Nu discutam aici despre virtutile reale sau presupuse ale cotei unice si nici despre cine a fost avantajat, meritat sau nu, de catre introducerea acesteia. Sunt lucruri controversate, care constituie numai subiect de dispute. Ceea ce este insa indiscutabil este faptul ca introducerea cotei unice n-a putut ramane ceea ce s-a dorit a fi: o relaxare fiscala. Din motive strict bugetare, golul lasat de introducerea cotei unice in incasari a trebuit curand umplut cu altceva. S-a incercat cu sporiri de impozite si taxe de rangul doi ca potential de aducere de venituri la buget. N-a fost de-ajuns. Si se va sfarsi probabil cu cresterea TVA, cel mai productiv dintre impozite, din cauza implicatiilor extrabugetare ale cotei unice, indeosebi asupra consumului, care a luat-o razna in mod destabilizator si care nu mai poate fi temperat decat de majorarea unui impozit puternic.
Deci, experienta introducerii cotei unice arata ca Romania nu prea isi poate permite relaxari fiscale. Si ca, in consecinta, nu va putea promova reduceri cat de cat consistente ale contributiilor sociale pentru ca nu va putea sa faca din aceste reduceri o relaxare fiscala. De undeva va trebui sa extraga niste com-pensari. Contributiile sociale nu sunt insa veniturile asupra carora s-a aplicat cota unica. La re-ducerile prevazute, in joc ar fi angajate sume de cateva ori mai mari. Deci si compensarile pentru echilibrare ar trebuie sa fie pe potriva. Compensarile prin deplasarea poverii fiscale asupra impozitelor indirecte (mai precis, prin majorarea TVA), de care vorbea dl Ionut Popescu, reprezinta o sabie cu doua taisuri. In primul rand, finantele publice s-ar impotmoli si mai greu in devalmasia contraproductiva a asa-numitului “buget consolidat”, caci s-ar mari dependenta bugetului de pensii de bugetul de stat, in timp ce, pentru o eficientizare a folosirii resurselor de care se dispune, preferabila este o “individualizare” a gestiunii fiecaruia dintre sistemele publice de asigurari, cu consecinta unei responsabilizari mai articulate a administrarii acestora.
In al doilea rand, scaderea consumului antrenata de majorareaTVA poate fi de natura sa anuleze efectele pozitive ale reducerii contributiilor sociale atat in domeniul incasarilor bugetare globale, cat si in domeniul angajarilor pe piata fortei de munca.
In sfarsit, sa nu uitam ca in cazul TVA, fiind vorba de un impozit platit de catre toti, o majorare a cotei sale inseamna poveri suportate mult mai greu de cei nevoiasi, in timp ce de diminuarea contributiilor sociale vor beneficia mai substantial cei cu venituri mari.
In proiectarea unor reduceri ale contributiilor sociale se mizeaza indeosebi pe efectul pozitiv determinat de virtutile acestor reduceri in scoterea la suprafata pentru impozitare a relatiilor de munca din zonele neagra si gri. Spre deosebire de cota unica, in cazul careia i s-au atribuit abuziv asemenea virtuti, reducerea contributiilor sociale chiar are astfel de virtuti. Pur si simplu pentru ca reprezinta de departe grosul darilor in relatiile de munca (49,5% din salariul brut fata de numai 16% din salariul brut impozitul in cota unica asupra veniturilor). Nu este greu de calculat ca o diminuare de un singur punct procentual in contributiile sociale valoreaza cat trei puncte procentuale reducere in cota unica.
Fara indoiala, avand aceste virtuti, diminuarea contributiilor sociale merita a fi incercata, indiferent de guvernul care ar gestiona-o. Problema este ca, in timp ce reducerea trebuie sa fie mica pentru a nu destabiliza bugetul, reducerea trebuie sa fie cat de cat substantiala pentru a fi resimtita suficient spre a scoate la suprafata la impozitare relatiile de munca aflate acum in zonele neagra si gri.
