Dar in loc sa creasca TVA, guvernul ar putea decide modificarea cotei unice pe profit si venitul personal de la 16 procente la un nivel care sa ofere spatiul fiscal necesar. Alianta a adoptat o rata unica prea mica in raport cu rolul pe care trebuie sa-l joace politica fiscala, dar este reticenta sa revina asupra masurii din doua motive. Mai intai, pare dificil din punct de vedere politic sa iei inapoi ce ai oferit. Am indoieli ca aceasta temere este justificata. Apoi este filozofia corecta, promovata prin reforma adoptata in ianuarie, ca accentul trebuie mutat de la impozitarea muncii si a antreprenoriatului catre impozitarea consumului. Dar si aici este spatiu de manevra.
Nivelul de 16 procente a rezultat dintr-o competitie politica intre Alianta si adversarii politici, nu din calcule precise. Asadar, corectarea cotei unice nu ar altera filozofia corecta, dupa cum nu ar fi nici rejectata de public. Totul se rezuma la magnitudinea necesara a corectiei. Iar daca corectia ar lasa cota unica la niveluri semnificativ mai mici decat nivelurile dinainte de reforma din ianuarie, atunci solutia ar fi preferabila cresterii TVA.
O alta abordare pentru a evita cresterea TVA ar fi ca administratia fiscala sa ofere solutii printr-o mai buna colectare a veniturilor. Noul ministru al Finantelor a si anuntat ca se va concentra in aceasta directie. Il felicit! Este necesar sa faca astfel din moment ce, de exemplu, veniturile din TVA reprezinta numai 7 procente din PIB in Romania, comparativ cu aproximativ 10 procente din PIB in Bulgaria, 9 procente din PIB in Ungaria si 14 procente din PIB in Croatia. O alta solutie, si in acelasi timp necesitate, o reprezinta largirea bazei de impozitare. Largirea bazei ar permite obtinerea de venituri bugetare cat mai mari cu rate de impozitare statutare cat mai mici. Aceasta ar insemna ca la masurile deja adoptate in 2005 sa se adauge si mult amanata impozitare a proprietatii terenurilor in sectorul agricol. Aceasta reforma ar face ca si Romania sa creasca ponderea veniturilor fiscale si nefiscale in PIB, de la aproximativ 29 procente, cat este in prezent, catre niveluri mai apropiate de cele inregistrate in Slovacia (35 procente), Cehia (38 procente), Bulgaria si Polonia (cate 39 procente) sau Ungaria (44 procente). Dar aceste solutii au mai fost contemplate in ultimii 10-15 ani, fara sa poata fi adoptate. Presupunand ca actuala administratie ar dispune de vointa si suportul politic necesare, tot ar fi nevoie de ceva timp, masurabil in 2-3 ani, pentru ca aceste masuri sa dea roade. Dar economia a crescut cu 4,9 procente in primul semestru al anului 2005, in timp ce consumul a crescut cu aproape 12 procente, sugerand ca este nevoie de un raspuns rapid din partea politicii fiscale. Deci, pe termen scurt, daca cota unica nu se revizuieste, cresterea TVA apare din nou ca solutie.
O alta politica la care s-ar putea gandi decidentii este politica monetara. Dar ea nu poate, in actualul context, sa faca mare lucru. Una dintre cauzele pentru care deficitul de cont curent extern al tarii creste este aprecierea leului. Aceasta impreuna cu cresterile salariale si cu sporul de venituri disponibile generate de adoptarea cotei unice de 16 procente au alimentat si alimenteaza consumul privat. Care, intr-o masura crescanda, se bazeaza pe importuri. In plus, cresc foarte repede creditele in valuta, inclusiv pentru constructia de locuinte, si o data cu ele riscurile asociate.
De ce se apreciaza moneda noastra?
Pentru ca este atractiva pentru capitalurile straine. Pe de o parte, economia ofera multe oportunitati din perspectiva integrarii tarii in UE. De aceea cresc investitiile straine si creditele externe pentru companii. Pe de alta parte, exista anticipatii ca leul va continua sa se aprecieze. Acest fapt este suficient pentru ca anumite capitaluri sa intre numai pentru a fructifica castigurile din aprecierea anticipata. In plus, ratele dobanzii interne sunt suficient de mari comparativ cu ratele dobanzii pe pietele internationale, ceea ce atrage noi capitaluri.
Atunci raman alte doua intrebari. Prima: de ce nu lasa BNR leul sa se aprecieze si mai mult, risipind astfel anticipatiile privind aprecierea in continuare a leului si atenuand intrarile de capitaluri? Raspunsul este evident: pe termen scurt, o apreciere mai substantiala a leului ar contribui si mai mult la cresterea deficitului contului curent extern, prin cresterea consumului privat. Iar politica fiscala nu ar putea, fara masuri aditionale, sa raspunda prin continuarea reducerii deficitului bugetar.
Deci BNR este nevoita sa “acopere” spatiile libere din aria politicilor macroeconomice. Dar este acest lucru sustenabil? In mod cert nu. BNR nu poate sa continue sa apere un nivel supradepreciat al leului (un leu mai slab, cum ar dori exportatorii) pentru ca recent a adoptat un cadru de tintire a inflatiei. Credibilitatea politicii este conceptul-cheie al noului cadru. Ea este strict necesara pentru reducerea inflatiei, si nu poate fi aparata daca interventiile pe piata valutara au alt scop decat combaterea volatilitatii pe termen scurt. Daca ar fi pierduta, credibilitatea ar avea nevoie de multi ani pentru a reaparea. Costisitor, nu?
De ce nu reduce BNR ratele dobanzii?
A doua intrebare este de ce nu reduce BNR ratele dobanzii pana la nivelurile de la care aceste stimulente pentru intrari excesive de capitaluri, care duc la aprecierea masiva a leului, sa dispara? Raspunsul este simplu: pentru ca exista presiuni inflationiste si, din acest punct de vedere, desi este relativ mic, deficitul bugetar este inca prea mare.
In concluzie, ne-am intors la politica fiscala. Pentru a putea face mai mult in beneficiul prezervarii macrostabilitatii, politica monetara are nevoie de un sprijin prompt din partea politicii fiscale prin reducerea in continuare a deficitului bugetar. Dar cum sa faci asta cand spatiul pentru reducerea cheltuielilor s-a cam epuizat? Din nou, pe termen scurt, daca nu se poate accepta revizuirea cotei unice, ne ramane cresterea TVA-ului.
(va urma)
