15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăInvestigații România LiberăUn TVA mai mare: mai bine cu, decat fara

Un TVA mai mare: mai bine cu, decat fara

Oricare ministru de Finante care, in actualele conditii ale economiei romanesti, ar sustine public revizuirea cotei unice sau cresterea TVA-ului ar trebui sa se bucure de mai mult sprijin din partea publicului. Mai mult, el s-ar bucura de un respect imens din partea unui cusurgiu ca mine, care intotdeauna a vazut si riscuri cand economia mergea aparent fara cusur. Daca as fi politician, dezvaluirea publica a acestor ganduri, fara alte explicatii, nu ar face prea bine imaginii mele. Este evident ca nu exista om care sa fie bucuros de cresterea impozitelor. De ce ar fi romanii? Dar miza acestui articol este sa explice de ce publicul ar putea fi interesat de cresterea unuia dintre cele doua impozite si de ce un astfel de ministru ar trebui sprijinit. Efort de explicare pe care, sa-mi fie iertat, decidentii nu si l-au asumat. Pe acest virtual ministru il voi numi Ministru. Un nume ca oricare altul.
Daca sustine cresterea TVA, inseamna ca Ministru a inteles doua lucruri. Primul este acela ca Romania se afla, de vreo cinci ani, pe o faza ascendenta a ciclului economic. Iar contul curent extern s-a deteriorat. Cererea interna este foarte puternica, alimentata in special de consumul mereu in crestere, cu rate inalte. Cu alte cuvinte, cresterea economica este condusa de consum, nu de investitii. In ultimii cinci ani, deficitul contului curent al balantei de plati externe a tot crescut, pana a ajuns, anul trecut, la 7,6 precente din produsul intern brut (PIB). Mai mult, pentru 2005 se estimeaza ca deficitul de cont curent va fi de peste 8 procente din PIB. Un nivel care, daca nu ne ingrijoreaza, trebuie macar sa ne dea de gandit. Cresterea economica condusa de consum si largirea deficitului de cont curent peste limitele evidentiate nu pot continua pentru mult timp. Ele se vor ajusta. Provocarea pentru decidentii de politica economica o reprezinta crearea conditiilor pentru ca ajustarea sa se faca lin, fara socuri in activitatea economica (cresterea somajului, cresterea inflatiei).
Ca sa se inteleaga clar ce legatura are acest lucru cu cresterea TVA-ului trebuie sa mai spunem si ca deficitul contului curent al tarii reprezinta suma dintre deficitul sectorului privat si deficitul sectorului guvernamental (adica deficitul bugetar). Acesta din urma a avut o evolutie spectaculoasa: de la aproape 5 procente din PIB in 2000 a ajuns la 1,3 procente din PIB in 2004. De ce a scazut deficitul public asa de mult? Ca sa faca loc deficitului privat. Ce a facut posibil acest lucru? Mai multe evolutii: cresterea economiei a generat venituri bugetare suplimentare, reducerea ratelor dobanzii a permis reducerea cheltuielilor cu dobanzile la datoria publica, iar multe alte cheltuieli au fost reduse pana la limite greu de sustinut, punand in pericol capacitatea tarii de a se integra in UE. Dar aceste surse si-au cam atins limitele, astfel ca este nevoie de alte surse pentru ca deficitul bugetar sa poata fi redus in continuare pentru a face loc cresterii previzibile a deficitului sectorului privat, asa cum s-a facut in ultimii 5 ani. Daca nu facem loc acestei cresteri a deficitului sectorului privat, deficitul contului curent al tarii va atinge limite care ii vor ingrijora pe finantatorii externi ai deficitului. Ajustarile pe care ei le vor face prin reducerea finantarilor vor incetini cresterea economica, cu consecinte pentru somaj.
Chiar si fara aceste ajustari, cresterea economica s-a incetinit substantial in primul semestru al acestui an. Dar consumul a continuat sa creasca cu aproape acelasi ritm ca si anul trecut, contribuind la largirea deficitului contului curent. Asta trebuie sa-l ingrijoreze pe Ministru. Pentru ca aceasta inseamna ca este nevoie in continuare de o sursa de crestere a veniturilor bugetare. Fie ea si cresterea TVA. Care nu este cea mai buna solutie la problema data. Dar, atat timp cat alte surse par sa nu existe, ea ramane sursa eficienta pentru reducerea necesara a deficitului bugetar.
Al doilea lucru pe care l-a inteles Ministru este ca intrarea in UE necesita cheltuieli suplimentare in urmatorii ani. Pentru ca acestea sa aiba loc, noi venituri la buget sunt necesare. Pentru a continua reforma in justitie, pentru a alinia infrastructurile din transporturi, sanatate si educatie la standardele europene, si pentru multe altele legate de integrarea europeana.
Oare sa fi inteles aceste doua necesitati evidentiate mai sus, ambele urgente, numai cativa dintre decidentii de politica economica? Greu de crezut. Atunci de ce nu au sustinut politicienii si politicienii decidenti de politica cresterea TVA? Care ar fi avut un rol important din perspectiva celor doua necesitati identificate mai sus si mai ales din perspectiva primeia. Raman doua explicatii posibile. Una ar fi ca decidentii mizeaza pe alte politici pentru a raspunde necesitatilor mentionate. Cealalta explicatie o voi prezenta in finalul acestui articol.
Poate unii decidenti gandesc ca, intr-adevar, exista alte politici care sa faca posibila evitarea cresterii TVA. Dar care ar fi aceste politici? Si ce instrumente ar fi disponibile in cadrul acestora pentru a evita cresterea TVA? Oricine se poate gandi la masuri fiscale alternative, la masuri de politica monetara, la politica veniturilor si la politicile structurale.
O posibilitate ar fi, deci, ca insasi politica fiscala sa se schimbe. Unele impozite au crescut foarte mult in 2005, de exemplu la accize. Iar cresterea altor impozite nu ar aduce venituri semnificative. Astfel, cresterea TVA apare ca optiune eficienta. (Va urma)

Cele mai citite

Valabilitatea cardurilor de energie a fost prelungită

Guvernul a decis ca valabilitatea cardurilor de energie să fie prelungită până pe 31 mai, cu încă două luni față de termenul inițial. Aceasta...

A venit nota de plată pentru incidentele din 8 martie. Sancțiuni fără precedent pentru Dinamo și UTA

Dinamo și UTA au fost amendate cu câte 100.000 de lei și vor disputa următoarele patru meciuri de pe teren propriu fără spectatori, în...

USR: Guvernul Ciolacu minte când spune că ia măsuri în favoarea consumatorilor şi că scade facturile românilor

Reprezentanţii USR consideră că Guvernul PSD-PNL ''minte'' atunci când spune că reduce facturile românilor şi că, de fapt, continuă să întreţină schema prin care oamenii...
Ultima oră
Pe aceeași temă