10.6 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăAlegeri 2016Sistemul de impozitare, dat peste cap. Cum vrea Ministerul Finanțelor să îi...

Sistemul de impozitare, dat peste cap. Cum vrea Ministerul Finanțelor să îi taxeze pe români din 2018

Românii vor fi obligați să își plătească singuri impozitul pe venit, când vor depune declarații de venit pe gospodărie. De asemenea, statul vrea să taxeze moștenirile și veniturile foștilor proprietari ai unor bunuri naționalizate.

Ministerul Finanțelor vrea să modifice Codul Fiscal, iar printre măsurile luate în calcul se află lărgirea plajei de venituri supuse taxării. În același timp, anumite impozite nu ar mai putea fi reținute la sursă, ci vor trebui plătite de către contribuabili, odată cu declararea venitului global pe gospodărie.

Astfel, angajatorii nu vor mai reține din salariul angajaților, în fiecare lună, decât contribuțiile sociale, nu și impozitul pe venit, de 16%, pe care românii vor fi obligați să și-l plătească singuri în cursul anului următor, când vor depune declarații de venit global pe gospodărie. Același lucru ar putea fi valabil și pentru veniturile din dobânzile la depozitele bancare sau câștigurile obținute la jocurile de noroc, unde va dispărea obligația reținerii impozitului la sursă. Doar impozitul pe veniturile din vânzarea imobilelor va continua să fie reținut la sursă, potrivit unui draft de modificare a Codului Fiscal, obținut de Profit.ro.

În plus, sumele sau bunurile, inclusiv titluri de valoare și aur financiar, primite cu titlu de moștenire ori donație sunt pregătite să fie impozitate cu 3% dacă depășesc valoarea de 100.000 de euro, același impozit fiind pregătit să fie introdus și pentru veniturile realizate de către proprietarii imobilelor naționalizate la prima tranzacționare a acțiunilor emise de Fondul Proprietatea și pe care le-au primit în schimbul acestor imobile.

Veniturile din salarii, cele asimilate salariilor, din activități independente, dar și veniturile din investiții sau din jocuri de noroc vor fi impozitate anual, prin globalizare la nivel de gospodărie. Angajatorul va fi obligat să elibereze salariaților un document care să ateste veniturile nete realizate în anul precedent.

Și băncile ar putea scăpa de obligația calculării și reținerii impozitului de 16% pe veniturile din dobânzi, care acum se calculează și se virează la bugetul de stat lunar. Pe de altă parte, băncile vor trebui să depună la ANAF declarații anuale pentru toți clienții și să transmită fiecăruia în parte situația veniturilor sau pierderilor înregistrate anual.

Taxe mai mari pentru PFA

În plus, potrivit altor informații obținute de revista Capital, Executivul ia în calcul eliminarea a patru cote din contribuţiile sociale şi trecerea acestora în responsabilitatea angajatului, măsură prevăzută și în programul de guvernare al PSD. Astfel, angajatul va datora doar contribuţiile de pensii şi cele de sănătate, urmând ca cel de şomaj, pentru concedii medicale, fondul de accidente de muncă şi cel de creanţe salariale să se elimine. Contribuţiile sociale, plătite în prezent și de angajat și de angajator, vor fi comasate şi vor fi exclusiv în sarcina angajatului,  însă plătite de angajator, contribuția totală urmând să scadă cu 4,25 puncte procentuale, la 35%. Cei mai afectaţi vor fi românii cu activităţi independente, PFA-urile şi cei care au venituri din chirii, pentru care contribuțiile se vor dubla. 

În plus, Ministerul Finanțelor ia în calcul impozitarea tuturor veniturilor, inclusiv a tichetelor cadou, lista veniturilor care urmează să fie taxate de la 1 ianuarie 2018 fiind acum în lucru. Această măsură este gândită la pachet cu depunerea, din 2019, a declaraţiei globale de venit, care va cuprinde toate veniturile încasate de o gospodărie în 2019.  

Guvernul mărește plaja de venituri supuse taxării

Cele mai citite

Nicu Ștefănuță a depus plângere la CNCD împotriva preotului Nicolae Tănase, din cauza declarației revoltătoare la adresa femeilor abuzate sexual

Europarlamentarul independent Nicu Ștefănuță, vicepreședinte al Grupului Verzilor din Parlamentul European, a depus o plângere la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) împotriva preotului...

Bayer Leverkusen, de neoprit! Trupa lui Xabi Alonso a stabilit un nou record în fotbalul european

Bayer Leverkusen, formația pregătită de spaniolul Xabi Alonso, a devenit prima echipă din cele cinci mari ligi europene de fotbal care reuşeşte o serie...

Un fost jucător al Realului ar putea deveni antrenorul celor de la Bayern Munchen

Potrivit unui raport vineri al DPA, există mari șanse ca Zinedine Zidane să semneze cu Bayern Munchen pentru a prelua conducerea echipei începând din...
Ultima oră
Pe aceeași temă