Este vorba despre proiectele prin PNDR.
“Investiţiile continuă, şantierele sunt deschise în România. Singura modalitate de a ne reveni după această perioadă este să investim, deci nu se umblă la investiţii. În ceea ce priveşte estimările, aşa cum ştiţi, sunt estimări, unele mai pesimiste altele mai optimiste.
Ceea ce vedem noi astăzi credem că este mai aproape de adevăr şi vă spunem că am văzut şi estimările FMI în general pentru regiunea noastră, pentru ţările emergente din estul Europei. Şi chiar şi acolo se vede o revenire în V, exact ceea ce spuneam eu acum două săptămâni”, a menţionat ministrul Finanţelor.
Acesta a subliniat că există diferenţe în ceea ce priveşte estimările referitoare la contracţie, cu cât se va contracta economia în acest an. “Noi spunem cu aproape 2%, alţii spun cu puţin mai mult, dar nu există niciun fel de diferenţe la cum îşi va reveni economia. Şi aici vă spun că noi avem o revenire rapidă anul viitor care, în cel mai rău caz, doar să anuleze scăderea de anul acesta.
În cel mai bun caz vom ieşi pe plus după aceşti doi ani de zile, depinde doar de noi să luăm măsurile corecte, să le implementăm cât mai rapid. Până acum măsurile pe care le-am luat sunt corecte şi se vede acest lucru”, a mai spus Florin Cîţu, citat de Agerpres.
Ministrul Finanţelor a precizat că al doilea pachet de măsuri va veni să susţină această revenire în “V” a economiei.
Estimările Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză indică o contracţie economică de 1,9% în timp ce Fondul Monetar Internaţional indicat un declin economic de 5% în cazul României.