Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Fondul Proprietatea solicită reluarea procedurii de numire a CA Aeroporturi București

Fondul Proprietatea solicită reluarea procedurii de numire a CA Aeroporturi București

Fondul Proprietatea cere organizarea unui nou proces de selecție pentru numirea membrilor Consiliului de Administrație la Aeroporturi București reclamând că au fost făcute nominalizări care nu sunt credibile.

Petronel Tudor 0 comentarii

Fondul Proprietatea (Fondul) își exprimă îngrijorarea cu privire la rezultatul procesului de de selecție pentru numirea noilor membri în Consiliul de Administrație al Aeroporturi București SA, pentru un mandat de patru ani.

„Prin procesul de selecție, în care legislația privind guvernanța corporativă a fost respectată doar în teorie, în practică nu s-a ajuns la rezultatul optim, și anume, găsirea celor mai potriviți candidați pentru Consiliu. Fondul a observat că majoritatea candidaților propuși nu au experiență relevantă de conducere și nu sunt independenți, cei mai mulți fiind conectați politic sau afiliați.”, se arată într-un comunicat de presă al Fondului Proprietatea.

„Este absolut crucial pentru Aeroporturi București să aibă membri în Consiliul de Administrație cu o calificare corespunzătoare, competenți și experimentați, mai ales în actualele circumstanțe pline de provocari. Candidații cu experiență dovedită și fără influență politică ar trebui să aibă prioritate pentru a susține Aeroporturi București să treacă prin această perioadă plină de incertitudini și să își dezvolte potențialul. Compania are planuri corporative și de investiții ambițioase, inclusiv listarea la Bursa de Valori, care pot fi realizate doar dacă sunt gestionate de profesioniștii potriviți.”, este de părere Johan Meyar, CEO Franklin Templeton Investments și Manager de Portofoliu la Fondul Proprietatea.

Solicitarea Fondului privind reinițierea procedurii de selecție pentru membrii Consiliului are la bază câteva considerații cheie. Este vorba de implicarea în procesul de selecție a trei consultanți HR diferiți; procedura de selecție nu a inclus o o etapă de căutare activă pentru cei mai buni candidați disponibili realizată de profesioniști de resurse umane; depunerea candidaturilor a fost caracterizată de un exces de birocrație, care a descurajat potențialii candidați potriviți să participe la procesul de selecție; procesul de selecție nu s-a concretizat prin selectarea candidaților care au experiența și calitățile necesare pentru a conduce o companie cu un nivel de complexitate cum este cel al Aeroporturi București; candidații catalogați drept cei mai potriviți în procesul de selecție nu îndeplinesc criteriul independenței; niciunul dintre candidații propuși nu are experiența relevantă pentru a susține obiectivul companiei de a atrage finanțare de la investitorii instituționali pentru construcția unui nou terminal, prin listarea companiei la Bursa de Valori.

Comentarii

loading...