15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăEconomieFondurile de pensii private au capitalizat până la 12 miliarde de euro

Fondurile de pensii private au capitalizat până la 12 miliarde de euro

Valoarea activelor era de 45,6 miliarde lei în aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit ASF. Ponderea pensiilor private în Produsul Intern Brut a fost, la sfârşitul lunii iunie 2019, de 5,80% comparativ cu 5,22% în decembrie 2018.

“Activele fondurilor de pensii private au depăşit nivelul de 12 miliarde de euro la finalul semestrului I al anului curent şi au ajuns la o pondere de 5,8% în PIB. Fondurile de pensii private sunt investitori instituţionali importanţi în economie, iar investiţiile realizate prin BVB au contribuit, alături de alţi investitori instituţionali, la promovarea Bursei de la Bucureşti la statutul de piaţă emergentă de către agenţia FTSE Russell”, a declarat vicepreşedintele ASF, Dan Armeanu.

În cazul pensiilor administrate privat din Pilonul II, valoarea totală a activelor nete, înregistrată la 30 iunie, a fost de 55,14 miliarde de lei (11,64 miliarde de euro). Ritmul anual de creştere înregistrat a fost de 26,15%.

La 30 iunie erau înregistraţi, în sistemul pensiilor administrate privat, 7,34 milioane de participanţi, cu aproape 1,26% mai mult faţă de sfârşitul anului 2018.

La nivelul Pilonului II, contribuţia medie a participanţilor, cu contribuţii virate la 30 iunie 2019, a fost de 182,20 lei. De asemenea, la sfârşitul lunii iunie 2019, valoarea medie a unui cont în sistemul pensiilor administrate privat era de 7.631 lei (1.612 euro), cu 14,39% mai mult faţă de sfârşitul anului 2018.

În primul semestru al anului 2019 au fost efectuate plăţi ale activului personal net către participanţi însumând 33,29 milioane lei pentru 3.522 participanţi şi beneficiari, informează News.ro.

Cele mai citite

Rusia cere o reuniune ONU pe tema atacului NATO asupra Iugoslaviei, de acum 25 de ani

Rusia a cerut organizarea unei reuniuni a Consiliului de Securitate al ONU care să discute atacul NATO asupra Iugoslaviei, din anul 1999. Cererea Rusiei ar...

Lufthansa a evitat o grevă a salariaților chiar de Paște

Compania aeriană germană Lufthansa şi un sindicat care reprezintă personalul de la sol au anunţat miercuri că au ajuns la un acord privind salariile...

Un bărbat din Harghita a găsit un proiectil și două cartușe în curtea casei

Un bărbat dintr-un sat din Harghita a sunat miercuri seara la 112 și a anunțat că a găsit în curte în urma unor săpături,...
Ultima oră
Pe aceeași temă