6.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăEconomieGalaţi: Investiţii de peste 8,5 milioane de euro pentru reabilitarea unui drum...

Galaţi: Investiţii de peste 8,5 milioane de euro pentru reabilitarea unui drum judeţean

“Este vorba de reabilitarea şi modernizarea a 21,5 kilometri din cei 46 de kilometri de pe DJ 252. Vom interveni în zona localităţilor Movileni, Furcenii Noi, Furcenii Vechi, Băltăreţi, Dobrineşti şi Nicoreşti. La fel ca şi pe DJ 251, sunt lucrări complexe care presupun consolidarea fundaţiei drumului, reabilitarea podurilor şi podeţelor şi folosirea unei mixturi asfaltice cu polimeri, care are o rezistenţă mai mare la uzură şi variaţii de temperatură. De asemenea, vom realiza şi piste pentru biciclişti, trotuare şi staţii de transport public”, a precizat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi.

Perioada de execuţie este de 24 de luni de la momentul în care este emis ordinul de începere a lucrărilor, iar fondurile au fost obţinute în cadrul Programului Operaţional Regional 2014 – 2020.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă