17 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăEconomieGazele s-au scumpit din cauza intervenţionismului de stat

Gazele s-au scumpit din cauza intervenţionismului de stat

În acest timp, gazele tranzacţionate la Viena s-au ieftinit până la 56,2 lei/MWh, conform Agerpres. Preţul din România va continua să fie mai mare decât pe pieţele europene şi în T1 2020, afirmă experţii. Care sunt cauzele?

„Prima”, spune Laurenţiu Pachiu, avocat expert în Energetică, „a fost racordarea preţului de referinţă, la calculul redevenţei, la hub-ul din Viena”. În al doilea rând, a fost vorba despre „limita de preţ impusă la consumatorii casnici, adică despre OUG 114, ce a dus la o contractare a producţiei domestice de gaz”.

Locul a fost luat de gazul de import, bineînţeles. Dumitru Chisăliţă, expert în petrol şi gaze, e direct: „Principalul element este intervenţionismul statului, datorat OUG 114, cu modificările din 2019. Când s-a venit cu această intervenţie, la o piaţă ce era departe de a fi aşezată, dar dădea semne de aşezare, s-au dat peste cap nişte echilibre”.

„Principalul element e intervenţionismul statului, datorat OUG 114, cu modificările din anul 2019.” Dumitru Chisăliţă, expert în petrol şi gaze

„În acelaşi timp”, a explicat Rl Chisăliţă, „a creat o impredictibilitate pentru anumiţi furnizori de gaz. În momentul în care faci o vânzare, la orice produs, dar mai ales pe gaze, ai o problemă legată de predictibilitate. Dacă nu ştii ce se întâmplă peste o lună sau şapte luni, încerci diverse variante, până-ţi atingi optimul”.

„Intervenţionismul a făcut ca, atât pentru gazele de import, cât şi pentru cele din producţia internă, să se meargă la sigur, adică să se vândă la un preţ maxim”, a detaliat expertul.

 

„Ştim de cine”

„Preţul la gazul de import e stabilit ştim de cine. Consumul de gaze de import a crescut vertiginos, neaşteptat pentru o ţară ca România şi a atras cu sine şi creşteri de preţuri. A fost un efect deosebit de pervers”, a spus României libere, pe de altă parte, Laurenţiu Pachiu.

Unul „invers celui trâmbiţat de guvernanţi, că toate măsurile sunt în favoarea populaţiei”, continuă Pachiu. În plus, au mai fost şi reacţiile în lanţ. Anume, a fost lăsat la liber preţul la consumatorii industriali, nevoiţi să cumpere gaz din import.

Gazul mai scump creşte preţul şi la produsele finite, pentru că are inclusă în ele componenta de gaz şi efectul a fost total opus, a conchis specialistul.

Cele mai citite

Manchester City a făcut scor în restanța cu Brighton. „Cetățenii” s-au apropiat la un punct de primul loc

Manchester City a învins-o cu 4-0 pe Brighton, în deplasare, într-o partidă restantă contând pentru etapa a 29-a din Premier League. Internaţionalul englez Phil Foden...

EXCLUSIV. Directorii de școli, schimbați înainte de alegeri. STATISTICĂ

De la 1 ianuarie 2023 și până la jumătatea lunii martie a super anului electoral în curs, peste 500 de directori și directori adjuncți...

Universitatea Craiova, primul eșec cu Gâlcă pe bancă! Oltenii au fost surclasați pe teren propriu de CFR Cluj

Universitatea Craiova a pierdut pe teren propriu în fața celor de la CFR Cluj cu scorul de 0-1, în etapa a șasea a play-off-ului...
Ultima oră
Pe aceeași temă