4.9 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăEconomieGrupul de firme Aaylex mizează anul acesta pe o creștere cu 20%...

Grupul de firme Aaylex mizează anul acesta pe o creștere cu 20% a cifrei de afaceri

Cu o cifră de afaceri de peste 651 milioane de lei în 2020, Grupul Aaylex a demonstrat că planurile pe termen lung și implicare pot schimba complet jocul în domeniu și deschide noi piețe de desfacere. 

Astfel, după un an plin de provocări, în care grupul a lansat un produs nou și a generat noi locuri de muncă, planurile pentru 2021 se preconizează cu o atenție sporită spre consolidarea poziției ocupate în prezent, în urma unui studiu de piață atent realizat.

„Sesizăm o ușoară revigorare, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, acompaniată de o creștere a preocupării publicului pentru alimentație sănătoasă și echilibrată. Puiul este cea mai frecventă opțiune a consumatorilor pentru mesele din timpul săptămânii. Astfel că estimările noastre sunt că în 2021 cel mai bine vândut produs va fi carnea de pui proaspătă. De asemenea, singurul segment de carne care va continua să crească până în 2030 este acesta, al cărnii de pui”, a menționat Bogdan Stanca, fondator și CEO al Grupului AAylex.

 

Ținta pentru 2021 – creștere a cifrei de afaceri consolidată cu 20% prin introducerea de produse noi și extinderea vânzărilor

După ce în primul trimestru al anului 2021 Grupul Aaylex a livrat peste 18.000 de tone de produse din carne de pasăre pe toate canalele de distribuție, cu un raport de 70% pentru consumul intern și 30% pentru export, cifra de afaceri a atins deja 158 milioane de lei. Astfel, obiectivul până la finalul anului este o creștere a cifrei de afaceri consolidată cu 20%. 

Pentru a îndeplini obiectivul propus, Grupul Aaylex mizează pe o strategie ce s-a dovedit deja câștigătoare: noi facilități de producție inclusiv prin achiziții, cooperări sau chiar unități dezvoltate de la început, de tip greenfield, tehnologii performante, susținerea calității, responsabilitate socială.  În ceea ce privește investițiile, acestea vor fi direcționate în sisteme de producție inovatoare, în cercetare și dezvoltare, în integrarea de noi tehnologii, în lansarea unei noi identități vizuale pentru brandul Cocorico, în noi facilități de producție.

Bineînțeles, în strategia grupului sunt luați în considerare și factorii ce ar putea impacta negativ piața în următoarele luni. Printre aceștia se remarcă o concurență puternică pe plan național și european, în special al nivel de preț. Există pe piața companii din afara României, în special din Polonia, care practică prețuri mici, de dumping, pentru produse de calitate îndoielnică. În acest sens, brandul plănuiește să mizeze pe calitate în continuare și pe preocuparea din ce în ce mai puternică a publicului pentru o alimentație sănătoasă și echilibrată.

Rezultatele unei strategii bazate pe calitate și inovație s-au dovedit deja extrem de benefice pentru Grupul AAylex, iar acesta își respectă cu sfințenie misiunea de a oferi hrană naturală, sănătoasă și gustoasă pentru copii, adulți și seniori, crescând puii la cele mai înalte standarde.

Cele mai citite

Accident rutier pe DN2-E85, în județul Buzău. Două femei au ajuns la spital

Două femei în vârstă de 32 de ani şi 39 de ani au fost transportate de urgenţă la spital vineri, în urma unui accident...

Israelul, atac cu rachete asupra Iranului

Israelul a lansat un atac asupra Iranului ca răzbunare pentru atacurile iraniene asupra teritoriului său de la sfârşitul săptămânii trecute, a declarat ABC News...

Accident rutier pe DN2-E85, în județul Buzău. Două femei au ajuns la spital

Două femei în vârstă de 32 de ani şi 39 de ani au fost transportate de urgenţă la spital vineri, în urma unui accident...
Ultima oră
Pe aceeași temă