Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a anunțat că ministrul Costel Alexe a discutat miercuri cu comisarul european Virginius Sinkevicius despre fişa de parcurs a autorităţilor române pentru închiderea procedurii de infringement declanşată de Comisia Europeană cu privire de tăierile ilegale de lemn.
Comisarul european pentru mediu a cerut să știe dacă există întârzieri în adoptarea măsurilor asumate prin scrisoarea de răspuns a României, în contextul epidemiei de Covid-19. Ministrul român al Mediului, Costel Alexe, i-a dat asigurări că toate obiectivele asumate sunt în grafic.
“Sunt optimist că vom reuşi să respectăm toate termenele. Înregistrăm progrese importante faţă de ultima întâlnire pe care am avut-o la jumătatea lunii februarie, la Bruxelles. Chiar mâine, în Parlamentul României, va fi votată o propunere legislativă privind interzicerea exportului de buştean, iar Ministerul Mediului susţine această iniţiativă şi eu, în calitate de parlamentar, o voi vota. Totodată, am reuşit să avansăm foarte mult cu dezvoltarea sistemului informatic de urmărire a trasabilităţii lemnului – SUMAL, cu toate funcţiile noi pe care le-am mai discutat: monitorizare prin GPS în timp real, imagini satelitare. Săptămâna trecută am reuşit să deblocăm o parte dintre funcţiile portalului web Inspectorul Pădurii, care fuseseră blocate, în mod inexplicabil, de fosta guvernare. Chiar dacă lucrăm la noua versiune, cu mult mai multe funcţii – monitorizare prin satelit, coordonate GPS în timp real, încărcarea de fotografii cu transportul la momentul emiterii avizului şi multe altele – am considerat că, până la sfârşitul lunii iunie, când vom implementa noul portal, cel vechi trebuie să funcţioneze la capacitate maximă”, a precizat ministrul Mediului, Costel Alexe.