7.2 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăEconomieÎn România s-a inaugurat o fabrică de camioane militare

În România s-a inaugurat o fabrică de camioane militare

În județul Dâmbovița, în localitatea Petrești, s-a inaugurat o fabrică unde vor fi asamblate autocamioane militare marca Iveco.

Ceremonia de inaugurare a avut loc vineri, 9 aprilie 2021, în prezenţa preşedinţilor Senatului şi Camerei Deputaţilor – Anca Dragu şi Ludovic Orban.

“Practic, această investiţie este rezultatul unui contract încheiat între Armata Română şi firma IVECO, contract prin care Armata achiziţionează un număr important de autovehicule de la IVECO şi prin intermediul offsetului IVECO trebuie să producă parte din toate camioanele achiziţionate, un procent semnificativ, aici, în România”, a explicat preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

O femeie de 31 de ani a fost reținută pentru efectuarea repetată de intervenții chirurgicale estetice minim invazive

O femeie în vârstă de 31 de ani a fost reţinută pentru 24 de ore, urmând să fie prezentată magistraţilor cu propunere legală, pentru...

O femeie de 31 de ani a fost reținută pentru efectuarea repetată de intervenții chirurgicale estetice minim invazive

O femeie în vârstă de 31 de ani a fost reţinută pentru 24 de ore, urmând să fie prezentată magistraţilor cu propunere legală, pentru...

UE cere ca Facebook și Tik Tok să combată falsurile create cu inteligența artificială

UE, prin Comisia Europeană, a cerut marilor site-uri de socializare, precum TikTok și Facebook, să eticheteze clar publicitatea politică și să reducă "viralitatea conținutului"...
Ultima oră
Pe aceeași temă