15.3 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăEconomieIndustria lemnului va primi un sprijin de 200 milioane euro

Industria lemnului va primi un sprijin de 200 milioane euro

Ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Costel Alexe, a participat marţi la Dezbaterea privind identificarea, dezvoltarea şi implementarea unor mecanisme financiare de susţinere pentru industria lemnului, în viitorul exerciţiu financiar 2021-2027, la Universitatea Transilvania din Braşov.

„Ne aflăm într-un moment definitoriu pentru viitorul silviculturii româneşti. În această perioadă, România stabileşte, împreună cu partenerii europeni, structura investiţiilor din fonduri europene în viitoarea perioadă financiară. În perioada care tocmai se încheie, fondurile destinate sectorului silvic nu au fost suficiente. Ne-am propus să schimbăm asta”, a spus ministrul Costel Alexe.

În ceea ce priveşte exerciţiul financiar 2021-2027, ministrul a arătat că pe lângă sprijinul acordat în cadrul PAC (Politica Agricolă Comună) prin FEADR, se doreşte, suplimentar, accesarea unor fonduri europene.

”În acest sens, s-au purtat discuţii cu Ministerul Fondurilor Europene şi s-a obţinut acordul de principiu, astfel: circa 200 milioane euro, sprjin financiar pentru firmele mici de exploatări forestiere. Sumele se vor acorda în granturi de câte 200.000 de euro. Pentru derularea cu uşurinţă a finanţării se va desemna Administraţia Fondului pentru Mediu ca Organism de Implementare; se vor căuta soluţii şi se vor aloca sume şi pentru sectorul de prelucrare primară a lemnului, silvoturism, infrastructură forestieră”, arată ministrul, conform News.ro.

În ceea ce priveşte finanţarea prin FEADR, domeniul pădurilor şi al sectoarelor economice bazate pe resursa de lemn au un rol central în strategiile europene privind: combaterea schimbărilor climatice – bilanţul GES pe segmentul LULUCF; conservarea biodiversităţii şi asigurarea stabilităţii ecosistemelor forestiere; dezvoltarea bioeconomiei bazată pe resursa de lemn, cu potenţial major de susţinere a dezvoltării pentru zona rurală; producerea de energie regenerabilă pe bază de biomasă din lemn.

”În acest context, considerăm oportun ca domeniul pădurilor să beneficieze de o alocare financiară de minim 50% din fondurile alocate în cadrul Planului Naţional Strategic (PNS) pentru măsuri de mediu şi climă şi de minim 30% din fondurile de investiţii alocate prin FEADR”, a adăugat oficialul.

În urma analizării prevederilor draft-ului Regulamentului UE, care vizează sprijinul acordat prin intermediul Politicii Agricole Comune în perioada 2021-2027, au fost identificate mai multe oportunităţi privind finanţarea sectorului forestier, prin intermediul fondurilor FEADR.

Cele mai citite

VIDEO. Caz halucinant la Sibiu. Bolid de zeci de mii de euro, dar fură 20 de lei dintr-o cofetărie

Proprietarul unui lanț de cofetării din zona Sibiului a luat măsuri în urma unei creșteri a furturilor și a instalat camere de supraveghere în...

Lion Capital și Bursa Română de Mărfuri inventează motive pentru a nu plăti dividende. Acționarii societăților controlate de Bogdan Drăgoi și Gabriel Purice, nemulțumiți

Numeroși acționari ai Lion Capital, fosta SIF Banat-Crișana, sunt nemulțumiți că societatea condusă de fostul ministru de finanțe Bogdan Drăgoi nu plătește dividende. O...

Emma Răducanu, în sferturile de finală ale turneului de la Stuttgart

Britanica Emma Răducanu s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA 500 de la Stuttgart, după ce a învins-o în două seturi, cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă