13.5 C
București
marți, 26 martie 2024
AcasăEconomieInflaţia în zona euro a crescut în octombrie la 2,2%

Inflaţia în zona euro a crescut în octombrie la 2,2%

Cifra comunicată de Eurostat este în linie cu estimările analiştilor, care mizau pe o inflaţie de 2,2%. În acest moment, inflaţia din zona euro este uşor peste obiectivul ţintă al BCE, respectiv o creştere a preţurilor mai mică, dar apropiată de 2%.

Potrivit Eurostat, în octombrie, cele mai semnificative majorări de preţuri în zona euro s-au consemnat la energie, care a înregistrat o creştere anuală de 10,6%, urmate de preţurile la alimente, alcool şi ţigări, care au urcat cu 2,2%, şi de preţurile la servicii, care au consemnat o creştere anuală de 1,5%.

În schimb, inflaţia de bază (core inflation), adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate preţurile pentru bunuri volatile, precum energia şi alimentele, a urcat de la 0,9% până la 1,1%. Aceste date par să susţină punctul de vedere al oficialilor de la Banca Centrală Europeană potrivit cărora inflaţia de bază ar urma să crească la finele anului, după ce mult timp a rămas blocată în apropierea nivelului de 1%.

Anterior, Eurostat a informat că în septembrie România a avut, pentru a opta lună consecutiv, cea mai mare rată anuală a inflaţiei dintre statele membre ale Uniunii Europene, cu un avans al preţurilor de consum de 4,7%, similar cu cel înregistrat în august

Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană (UE) s-a situat la 2,2% în septembrie, stabilă comparativ cu luna precedentă, în timp ce în zona euro inflaţia a urcat până la 2,1% de la 2% în august. În rândul statelor membre UE, cele mai mari rate anuale ale inflaţiei au fost înregistrate în România (4,7%), Ungaria (3,7%) şi Bulgaria (3,6%), iar cele mai scăzute în Danemarca (0,5%), Grecia (1,1%) şi Irlanda (1,2%).

Cele mai citite

De ce să măsori ingredientele cu un cântar de bucătărie? 3 motive

Utilizarea unui cântar de bucătărie poate părea un pas inutil pentru cei care sunt obișnuiți să măsoare ingredientele „după ochi”. Însă, când începi să...

Jair Bolsonaro a stat două zile în ambasada Ungariei din Brasilia după ce i-a fost confiscat pașaportul

Fostul preşedinte de extremă-dreapta al Braziliei, Jair Bolsonaro, a petrecut două nopţi la ambasada Ungariei din Brasilia luna trecută, la doar câteva zile după...

Războiul din Ucraina intră într-o nouă etapă: Operațiunea “Explozia brândușei”

Știrea zilei de ieri: "Rusia bombardează masiv Kievul" nu a luat pe surprindere oamenii cerebrali. Era de așteptat. Putem vorbi despre Crocus, noul Casus...
Ultima oră
Pe aceeași temă