10.5 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăEconomieÎntreprinderile își pot construi centrale cu bani europeni

Întreprinderile își pot construi centrale cu bani europeni

Energia electrică și, mai ales, energia termică furnizată de CET-urile depășite de multă vreme au prețuri în creștere. Doar în ultimele luni, de exemplu, prețul de tranzacționare al curentului electric pe bursa de energie a crescut cu circa 30%, ceea ce înseamnă că urmează scumpiri și pentru consumatori. Pentru firmele din România, mai ales atunci când este vorba despre societăți din domenii productive, creșterea prețurilor la utilități este o mare problemă. Pe lanț, costuri mai mari pentru ei înseamnă costuri mai mari și pentru consumatorii finali.

O posibilă soluție o reprezintă centralele de dimensiuni mici, până la 8 MW, care să asigure consumul de abur industrial sau curent electric pentru firme. Dezvoltate foarte puțin în România, în principal în zona Moldovei, ele s-au dovedit a fi foarte eficiente, mai ales când se utilizează combustibili bio cum ar fi gunoiul de grajd. Cu atât mai bună este această soluție cu cât Uniunea Europeană sprijină construcția sau modernizarea acestor centrale.

Prin intermediul Axei prioritare 6, obiectivul specific 6.4 din cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020, Ministerul Fondurilor Europene acordă sprijin financiar nerambursabil pentru realizarea/modernizarea centralelor electrice de cogenerare de înaltă eficiență (maximum 8 MW).

Sunt finanțate atât centralele de cogenerare care utilizează gazul natural și biomasa, cât și cele care utilizează gazele reziduale provenite din procesele industriale, fiind eligibile pentru finanțare majoritatea domeniilor de activitate din sectorul industrial. În cadrul acestei măsuri sunt finanțate atât instalațiile și echipamentele necesare pentru construcția/modernizarea centralelor de cogenerare de înaltă eficiență, cât și construcțiile care au rolul de a adăposti toate componentele centralei de cogenerare.

O centrală de cogenerare înseamnă, în esență, o instalație complexă care utilizează gazul natural/biomasa/gazele reziduale pentru a produce simultan energie electrică și energie termică (cel mai des sub formă de abur tehnologic).

Suma maximă pe care o poate primi drept ajutor financiar nerambursabil o companie, ținând cont de restricțiile de ordin tehnologic stipulate în cadrul ghidului solicitantului, este de aproximativ 5 milioane de euro, în condițiile în care bugetul total alocat pentru proiecte este de 63.529.412 euro. Așadar, ar putea fi finanțate cel puțin 12 proiecte, dacă fiecare proiect ar solicita suma maximă pe care o poate primi drept finanțare nerambursabilă.

 

Nimeni nu se mișcă deocamdată

Ponderea ajutorului financiar nerambursabil (care ne arată cât din valoarea totală eligibilă a proiectului este suportat din fondurile europene nerambursabile) crește de la 60%, pentru întreprinderile mari, la 80% pentru microîntreprinderi și întreprinderi mici.

Acest apel pentru proiecte a fost lansat pe data de 17.07.2017 și se va închide pe data de 31.12.2018.

În ciuda faptului că a trecut mai mult de un an de la momentul lansării apelului de proiecte și în mai puțin de 3 luni nu se vor mai putea depune proiecte pentru partea de cogenerare, până în prezent au fost depuse doar două proiecte. Ambele au câștigat finanțarea necesară pentru achiziționarea și punerea în funcțiune a unei instalații de cogenerare de înaltă eficiență, valoarea totală cumulată a ajutorului nerambursabil pentru cele două companii fiind de aproximativ 10% din valoarea totală a bugetului alocat acestui program.

În aceste condiții, se ridică o întrebare cu implicații extrem de serioase: nu mai există în România companii care să utilizeze aburul tehnologic și energia electrică produse prin cogenerare de înaltă eficiență?

Răspunsul la această întrebare poate oferi informații importante în legătură cu dorința și capacitatea întreprinderilor din această țară (indiferent de structura acționariatului lor) de a realiza investiții în crearea/creșterea capacităților de producție care să le ofere o mai mare independență și securitate energetică.

Cele mai citite

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...

Rătăciri din necunoaștere

Necunoașterea nu are doar efectul banal al nepriceperii. Îl are adesea și pe cel al opunerii la adevăruri ale vieții și la fapte. Perseverența...

Dan Podaru candidează din partea PER la funcția de primar al sectorului 1

Fostul consilier local Dan Podaru va fi candidatul Partidului Ecologist Român pentru funcția de primar al sectorului 1, după ce formațiunea sa politică, Alianța...
Ultima oră
Pe aceeași temă