16.8 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăEconomieIsărescu către bancheri: "Creditarea se transformă din bulevard în uliță îngustă"

Isărescu către bancheri: “Creditarea se transformă din bulevard în uliță îngustă”

“Dumneavoastră, bancherii, consideraţi creditul ipotecar şi nu numai pe el, un bulevard larg, dar mesajul meu este că acesta debuşează într-o uliţă destul de îngustă şi mai e şi înfundată. Un grad ridicat de îndatorare pentru persoanele cu venituri scăzute este dificil de susţinut în condiţiile unei vulnerabilităţi ridicate la riscul de dobândă şi ale creşterii semnificative a probabilităţii de nerambursare. Este nevoie de o creştere a intermedierii bancare sustenabilă, sănătoasă şi echilibrată. România nu se poate baza excesiv pe sectorul gospodăriilor. Nu Banca Naţională va descuraja creditarea, după cum am văzut că a apărut în presă. Aceasta va fi descurajată de modelul actual şi de realitatea pieţei. Debuşeul creditului pentru gospodării este limitat”, a spus Isărescu. 

“Orientarea către persoane fizice și neglijarea sectorului corporate nu este optimă”

Guvernatorul BNR a precizat că orientarea sistemului bancar numai către creditarea retailului şi a gospodăriilor, cu neglijarea sectorului corporate, nu este un lucru optim din perspectiva unei creditări sănătoase.

“Modelul prevalent orientat preponderent spre creditarea retailului şi spre creditarea gospodăriilor, cu neglijarea sectorului corporate, nu cred că este optim din perspectiva unei creditări sănătoase, durabile, sustenabile. Am în vedere faptul că există deja indicii semnificative de supra-îndatorare în cazul unui segment important al populaţiei, cu venituri sub salariul mediu. La finele anului 2017, gradul de îndatorare al acestei categorii era de 51%. Faptul că tendinţa creştere a gradului de îndatorare se datorează preponderent creditului ipotecar reprezintă o sursă suplimentară de preocupare, chiar dacă în România salariile au cunoscut în ultimii ani ritmuri de creştere apreciabilă în condiţiile în care sensibilitatea acestui indicator la variaţiile ratei dobânzii este considerabil mai mare în cazul împrumuturilor cu maturităţi îndepărtate. Creditul nu este obligatoriu, dar rambursarea lui este obligatorie. Bancherul nu este obligat să dea credite oricui, dar să ia banii înapoi este obligat, pentru că e vorba despre banii deponenţilor. Tendinţa în lume, nu numai la noi, este de revenire la dobânzi negative. Cândva se va ajunge acolo. Bătălia noastră este să aducem inflaţia în jos. Asta înseamnă un tratament preventiv şi un dozaj mai mare la început”, a susţinut Isărescu.

Situaţia actuală a sistemului bancar şi cum se vede de la Banca Naţională a României evoluţia băncilor care se confruntă atât cu necesitatea creşterii, dar şi continuarea curăţării bilanţurilor sunt printre subiectele ce vor fi abordate în cadrul unui evenimentul “ZF Summit Bankers 18”, organizat joi de Ziarul Financiar, la Bucureşti.

Cele mai citite

CSM a respins suspendarea judecătoarei Ancuța Popoviciu din funcție

Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) a respins suspendarea Ancuței Popoviciu din funcţie, asa cum ceruse Inspecția Judiciară, potrivit europafm.ro. Săptămâna trecută, chiar judecătoarea ceruse să se...

Tânărul ce dispăruse acum zece zile în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit și scos din apă

Tânărul dat dispărut, în urmă cu zece zile, în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit şi extras din apă...

Ocolul Bucureștiului în 30 de zile

Coaliția PSD-PSD a făcut un ocol de treizeci de zile pentru a ajunge de unde a plecat. “Și mă ocoli...” – vorba bancului. Dar...
Ultima oră
Pe aceeași temă