22 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăEconomieIsărescu: Vrem să promovăm o discuţie serioasă despre creditul ipotecar

Isărescu: Vrem să promovăm o discuţie serioasă despre creditul ipotecar

Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, a spus că raportul din acest an evidenţiază şi riscul de nerambursare a creditelor, iar acest risc poate fi atenuat de găsirea unui echilibru între aspiraţii şi riscuri.

”Se spune că oamenii care şi-au luat case au devenit robii băncilor. Nu au devenit robii băncilor. Ei au devenit prizonierii unei aspiraţii pe care doreau să şi-o îndeplinească, de a-şi face o casă. De a-şi face o casă rapid, fără să aştepte 20-30 de ani, dotată de la început, pe care s-o plătească în 20-30 de ani”, a spus Isărescu.

El consider că tinerii care îşi iau un credit ipotecar trebuie să fie conştienţi de riscurile asumate.

”A cumpăra în tinereţe cu o casă, şi încă una mobilată, este un lucru extrem de serios. Prin acest raport, vrem să promovăm o discuţie serioasă despre creditul ipotecar. Nu o discuţie de tipul ”alba-neagra”: Banca Naţională descurajează sau omoară creditul. Păi, asta vrem să promovăm? Cu lozinci din acestea care nu spun mai nimic?”, a spus Isărescu.

Guvernatorul a subliniat că banca centrală vrea să găsească o formulă de echilibru între aspiraţia pozitivă de lua o casă şi riscurile asumate.

Isărescu a subliniat că raportul are scopul de a identifica vulnerabilităţile cheie ale sistemului financiar, care pot amplifica şocurile interne şi internaţionale, în contextul în care epoca dobânzilor scăzute s-a terminat.

”Ne aflăm la începutul unui nou ciclu de evoluţie financiară. S-a terminat perioada dobânzilor foarte scăzute sau negative. Aşteptăm să vedem ce va hotărî şi Banca Centrală Europeană (BCE)”, a spus Isărescu.

Guvernatorul consideră că dobânzile în România sunt încă scăzute, deşi au crescut în ultima perioadă, iar o îmbunătăţire a performanţei sectorului bancar ajută economia.

Cele mai citite

Ce este foliculita, cum o tratăm și cum o putem preveni

Ce este foliculita? Foliculita este o afecțiune comună, în general benignă, a pielii în care foliculul de păr devine infectat/inflamat și formează o pustulă...

Tu cum îți crești șansele de câștig la păcănele? TOP 5 sfaturi pentru a NU te baza doar pe noroc!

Lumina orbitoare a reflectoarelor, sunetul amețitor al clopoțeilor și senzația inimii care pulsează odată cu rotirea tamburului. Păcănelele online reușesc să ne captiveze cu...

Tesla se restructurează: mai mult de 10% din angajații companiei la nivel global vor fi puși pe liber

Tesla va concedia peste 10% din cei 140,473 de angajaţi ai companiei la nivel global, potrivit unei note interne redactată de Elon Musk, scrie...
Ultima oră
Pe aceeași temă