6.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăEconomieJocurile de noroc au contribuit la creșterea cu 15,5% a volumului afacerilor...

Jocurile de noroc au contribuit la creșterea cu 15,5% a volumului afacerilor din servicii

Statistica oficială relevă, totodată, că, în cursul anului trecut faţă de 2016, în marja creşterii înregistrate, activităţile hotelurilor şi restaurantelor s-au majorat cu 13,9%, activităţile agenţiilor turistice şi tur-operatorilor (+12,2%) şi activităţile de spălare, curăţare şi vopsirea textilelor şi blănurilor, cu 8,9%.

La polul opus s-au situat serviciile de coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare, care au scăzut cu 17,5%.

În anul 2017, activitatea de servicii de piaţă prestate populaţiei, ca serie brută, a fost influenţată cel mai mult de cifra de afaceri provenită din activităţile de jocuri de noroc şi alte activităţi recreative (+23,9%).

Conform INS, în decembrie 2017, în comparaţie cu luna similară din 2016, activitatea de servicii de piaţă prestate populaţiei a crescut atât ca serie brută (+20,1%), cât ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate (+19,6%). Ca serie brută, s-au consemnat procentaje pozitive în activităţile agenţiilor turistice şi tur-operatorilor (+41%), activităţile de jocuri de noroc şi alte activităţi recreative (+40,3%), activităţile de spălare, curăţare şi vopsirea textilelor şi blănurilor (+12,8%) şi activităţile hotelurilor şi restaurantelor (+7,9%). Scăderi au fost la serviciile de coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare (-10,3%).

În acelaşi timp, în decembrie 2017 faţă de noiembrie 2017, volumul cifrei de afaceri din serviciile de piaţă prestate populaţiei, ca serie brută, a înregistrat o creştere cu 5,5%, datorată serviciilor de coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare (+38,2%), activităţilor de jocuri de noroc şi alte activităţi recreative (+13%), activităţilor de spălare, curăţarea şi vopsirea textilelor şi blănurilor (+10,7%) şi activităţilor agenţiilor turistice şi tur-operatorilor (+9,8%). Pe de altă parte, activităţile hotelurilor şi restaurantelor s-au diminuat cu 0,5%.

La nivelul aceleaşi perioade de referinţă, volumul cifrei de afaceri pentru serviciile de piaţă prestate populaţiei, ca serie ajustată, a crescut cu 3,3%, potrivit datelor publicate, luni, de Institutul Naţional de Statistică (INS), citat de Agerpres.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă