15 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăEconomieLEMS creşte și deschide cel mai mare magazin din țară

LEMS creşte și deschide cel mai mare magazin din țară

LEMET nu a venit în noul an doar cu o creștere a cifrei de afaceri, ci și cu un nou concept, inedit – Mall-ul LEMS, cel mai mare magazin din rețeaua națională, deschis în Ploiești. Acesta se întinde pe 3 niveluri, pe o suprafață totală de 5.000 mp și a necesitat o investiție de 25 milioane lei.

“Am dezvoltat acest nou concept din dorința de a reuni cât mai multe programe de mobilă LEMS în același loc. Un mall în care oamenii intră, testează mobila, vizualizează așezarea acesteia într-o încăpere, își aleg pe loc dintr-o multitudine de variante ceea ce le place, ce li se potrivește. Este o altfel de experiență pentru clienți, comparativ cu alegerea unui model de pe site. Am decis să amplasăm primul Mall LEMS în Ploiești, având în vedere cererea de pe piața locală, magazinele LEMS din zonă și o serie de alți factori analizați cu mult timp înainte. Extinderea rețelei noastre de magazine este întotdeauna gândită și plănuită cu rigoare și responsabilitate”, a declarat Alexandru Rizea, director general LEMET.

Alexandru Rizea

Din Oradea până în Galați și din Craiova, până în Baia Mare, de la vest la est și de la sud la nord, LEMS este cea mai dezvoltată rețea de magazine de mobilă din țară, la standarde înalte ale calității.

LEMS a crescut cu 8 procente la 4 luni

LEMS a înregistrat o creștere a cifrei de afaceri cu 8 procente la 4 luni, ajungând la 80 milioane lei. Creșterea a fost determinată atât de investițiile masive din ultimii ani în extinderea rețelei naționale de magazine, cât și de soluțiile complete de finanțare în rate fără dobândă și de reducerile de până la 50%.

LEMS oferă clienților săi o gamă variată de soluții de finanțare, având următorii parteneri financiari: Banca Transilvania, Raiffeisen Bank, Credit Europe Bank, BCR, BRD, ING, Garanti Bank, Unicredit, Alpha Bank.

“Atunci când ne gândim să oferim tot ce-i mai bun clienților noștri, nu ținem cont doar de calitatea înaltă a produselor, ci și de accesibilitatea acestora. Oferim clienților o multitudine de variante de finanțare, ca procesul de achiziție să fie o experiență plăcută, care vine la pachet cu mobila LEMS pe care și-o doresc aceștia”, a explicat Adrian Rizea, director comercial LEMS.

 

Cele mai citite

Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu, puși oficial sub acuzare în dosarul Mineriadei. Când va fi audiat Ion Iliescu

Parchetul General a anunţat punerea sub acuzare a fostului premier Petre Roman şi a fostului vicepremier Gelu-Voican Voiculescu pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii,...

Sepsi-FCSB 2-2 și titlul se amână în SuperLiga I

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a terminat la egalitate cu FCSB, 2-2 (1-2), miercuri seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a şasea a...

Gigantul german BASF are un nou CEO

Markus Kamieth a fost numit preşedinte al Consiliului de Administraţie al conglomeratului german BASF SE, a informat compania prin intermediul unui comunicat transmis către...
Ultima oră
Pe aceeași temă