10.6 C
București
luni, 22 aprilie 2024
AcasăEconomieLudovic Orban: România este singura țară din UE care a crescut investițiile

Ludovic Orban: România este singura țară din UE care a crescut investițiile

„Aş accentua informaţia că România este singura ţară din Uniunea Europeană care în primul semestru al anului 2020 a crescut investiţiile raportat la perioadă echivalentă a anului 2019. De asemenea, informaţia că nivelul investiţiilor publice, deşi suntem în criză economică generată de criza sanitară, este cel mai mare din ultimii zece ani.”, a spus premierul României, citat de News.ro.

Ludovic Orban a trecut în revistă măsurile cuprinse în Planul Național de Investiții care sunt deja operaționale, cu accent pus pe schema de ajutor de stat pentru companii ori măsurile de garantare a creditelor pentru investiții și pentru capital de lucru.

„În ceea ce priveşte fondurile europene, am folosit pârghiile de la realocări de fonduri ca urmare a creşterii flexibilităţii care a fost stabilită de Comisia Europeană intre fonduri, am relocate fonduri importante pentru a sprijini diferite programe de granturi, de asemenea, am folosit pârghia supracontractării pentru a creştere sumele alocate granturilor pentru investiţii.”, a adăugat Ludovic Orban.

Cele mai citite

SAMEDAY anunță intenția de preluare a companiei de curierat Sprinter din Ungaria

Ca parte a strategiei de extindere a infrastructurii de livrare din regiune, SAMEDAY, compania care a introdus livrarea în easybox în piața din România,...

Președintele Iohannis a ajuns în Coreea de Sud

Delegația oficială condusă de președintele Klaus Iohannis a ajuns în Coreea de Sud, într-o vizită care va dura trei zile. Cele mai importante momente din...

Consecințele unui linșaj mediatic

Lapidarea doctorului Cătălin Cârstoiu în piața publică este cea mai clară radiografie a societății românești. Nimeni din breasla medicală nu i-a sărit în apărare,...
Ultima oră
Pe aceeași temă